Un oraș din Cehia și-a creat propria „monedă” locală pentru redresarea după criza provocată de Covid-19

Data actualizării: Data publicării:
corrency cehia
„Moneda” locală din orașul Kyjov. Foto: YouTube/ Reuters

Un oraș din Cehia a abordat o strategie ingenioasă pentru redresarea după criza Covid-19 și a creat propria „monedă” locală, locuitorii primind bani pentru a-i cheltui în magazinele şi cafenelele grav afectate de măsurile de carantină, transmite Reuters.

În cadrul noului program, cei aproximativ 2.000 de locuitori ai orașului Kyjov primesc vouchere digitale, promovate ca fiind o monedă locală specială. Fiecare are dreptul la „corrents” în valoare de 400 de coroane (19 dolari), numele fiind o combinaţie între „coronavirus” şi „currency”, pe care să îi cheltuie la 40 de firme, printre care magazine de încălţăminte, o farmacie şi un fast food.

În momentul în care fac cumpărăturile, beneficiarii pot plăti jumătate în corrents şi restul cu bani proprii.

Cehia, cu o populaţie de 10,7 milioane de oameni, a fost grav afectată de pandemia de Covid-19. Restricţiile au ţinut închise majoritatea magazinelor neesenţiale în ultimele luni, de la sfârşitul lunii decembrie şi până în această săptămână.

Programul a fost finanțat cu până la 800.000 de coroane de o persoană privată, care a dorit sărămână în anonimat, și este administrat de Pepe Rafaj, cel care a venit cu ideea.

Rafaj se referă la corrents ca ”bani cu drona”, o modalitate de a-i compara cu mult discutatul concept de ”bani cu elicopter”, ideea că băncile centrale ar putea transfera numerar direct cetăţenilor ca o formă de relaxare monetară.

”Am vrut să-mi dau seama cum să iau bani din elicopter şi să-i schimb în bani cu drona, care vor fi vizaţi şi cheltuiţi eficient pentru creşterea cererii şi ofertei”, a spus el.

Cum funcționează noul program

Schema este pentru consumatorii low-tech. Se înregistrează online pentru un cont de corrents. Când fac o achiziţie, tot ce trebuie să facă este fie să ofere companiei numărul cărţii de identitate naţionale, fie să utilizeze un cod livrat printr-un mesaj text.

Compania trimite apoi un mesaj text către sistem, care transferă automat cantitatea relevantă de corrents din contul clientului în contul propriu, care va fi convertită în coroane, de obicei a doua zi.

Banca centrală a ţării clasifică schema Kyjov ca un sistem local de bonuri electronice de discount şi, prin urmare, nu este un motiv de îngrijorare pentru autoritatea monetară. Totodată, primarul orașului speră ca schema să poată fi extinsă şi în alte părţi ale Republicii Cehe, prin folosirea banilor din fondurile de recuperare post-pandemică ale Uniunii Europene. El a spus că intenţionează să discute acest lucru cu ministrul Muncii săptămâna viitoare.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...