Un parlamentar britanic a demisionat după ce a fost prins urmărind filme pentru adulți în Camera Comunelor, „într-un moment de nebunie”

Data publicării:
Bărbat cu ochelari pe cap iese dintr-o mașină
Neil Parish a fost prins de două colege urmărind filme pentru adulți pe telefon, chiar în timpul unei ședințe legislative în Camera Comunelor

Neil Parish, parlamentar britanic din partea Partidului Conservator al prim-ministrului Johnson, și-a anunțat, sâmbătă, demisia din legislativul de la Londra, după ce a fost prins, zilele trecute, în timp ce urmărea filme pentru adulți chiar în timpul unei ședințe de legislativ, relatează BBC.

Parish, care a fost prins de două ori urmărind filme pentru adulți în Camera Comunelor, ultima oară în urmă cu câteva zile, spune că prima oară a ajuns pe un astfel de site din greșeală, în timp ce se uita la tractoare, însă că a doua oară a intrat intenționat pe un site cu astfel de materiale.

Parish spune că a făcut gestul „într-un moment de nebunie”.

Vineri, Partidul Conservator l-a suspendat ca urmare a acuzațiilor aduse. Două colege au spus, atunci, că l-au prins în timp ce urmărea clipurile pe telefon, chiar când stătea lângă ele.

„Situația, în mod amuzant, a fost că eu mă uitam la tractoare. Am intrat din greșeală pe un alt site care avea un nume similar și m-am uitat un privit la acele filme, nu ar fi trebuit să o fac.

Cea mai mare greșeală a mea a fost, însă, că a doua oară am căutat site-ul în mod intenționat când așteptam să votez. Ce am făcut a fost complet greșit.

Am greșit, am fost prost, mi-am pierdut mințile”, a spus Parish.

El a negat, însă, că ar fi vrut să urmărească clipurile în speranța că va fi descoperit.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri