Un pod din Grecia încă este folosit după 3.300 de ani - VIDEO

Data publicării:
podul arkadiko din grecia
Podul Arkadiko, cunoscut și sub denumirea de podul Kazarma, datează din secolele XIII-XIV î. H., din perioada miceniană. Se află la Nafplio, Argolis, în Peloponez, și este făcut din piatră, fără niciun fel de mortar Foto: Profimedia

Are peste 3.300 de ani și încă rezistă. Este vorba despre un pod din Grecia, aflat încă în uz. Puntea din piatră se află în Peloponez și a fost construită în perioada miceniană, fără niciun fel de mortar. Este, probabil, cel mai vechi pod încă funcțional din Europa, scrie greekreporter.com.

Podul Arkadiko (Kazarma) are 22 de metri lungime, cinci metri și jumătate lățime și 4 metri înălțime. Istoricii spun că această construcție, din bolovani șlefuiți și aranjați astfel încât să se susțină unii pe alții, era menită să scurteze drumul dintre două cetăți, iar lățimea lui permitea trecerea trupelor călare și a carelor cu provizii și muniții.

În zilele noastre, pe pod ar trebui să treacă doar pietoni, dar ocazional este traversat și cu mașina. Cu atât mai remarcabil, în regiune s-au păstrat și alte poduri asemănătoare, dar mai puțin spectaculoase.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita