Un șarpe mort a fost descoperit în mâncarea oferită elevilor la o școală din India. Peste 100 de copii au ajuns la spital

Data actualizării: Data publicării:
copii care servesc pranzul la scoala
Cel puţin 110 elevi din India au fost transportaţi la spital după ce au fost serviţi cu mâncare de pe un platou în care se afla un şarpe mort. FOTO: Shutterstock

Cel puţin 110 elevi din statul indian Bihar, aflat în estul ţării, au fost transportaţi la spital după ce au fost serviţi cu mâncare de pe un platou în care se afla un şarpe mort, informează luni site-ul publicaţiei The Independent, citat de Agerpres.

Cadavrul reptilei a fost văzut pe un platou care fusese folosit pentru a servi masa de prânz elevilor de la o şcoală de stat din districtul Araria.

Elevii au fost transportaţi de urgenţă la un spital local după ce unii au început să vomite şi au declarat că nu se simt bine. S-a relatat că unii dintre elevi şi-au pierdut cunoştinţa.

Potrivit magistratul districtual Inayat Khan, un şarpe de circa 20 de centimetri a fost descoperit în mâncarea oferită la şcoală.

„Până atunci, mâncarea fusese distribuită unui număr de 18 elevi, în timp ce alţi 98 se aflau la coadă”, a declarat ea pentru The Telegraph.

Toţi elevii internaţi au fost externaţi până duminică dimineaţa.

Mâncarea a fost pregătită de o organizaţie non-profit care fusese angajată să furnizeze prânzul la mai multe şcoli de stat.

„O echipă de oficiali a inspectat bucătăria centralizată administrată de CNDI (n.r. organizaţia non-profit) şi procesul de gătit urmat acolo. Se vor lua măsuri împotriva acesteia dacă se va constata vreo abatere în raport. Şarpele mort a fost trimis la un laborator de medicină legală pentru a-i fi stabilită specia şi dacă era otrăvitor”, a precizat magistratul districtual.

Autorităţile au iniţiat o anchetă şi vor lua „măsuri stricte” împotriva celor găsiţi vinovaţi.

Nu este prima dată însă când elevii din şcolile indiene ajung la spital după ce au consumat alimente alterate sau de proastă calitate servite la masa oferită de către şcoală.

Vinerea trecută, cel puţin 35 de elevi din statul Bengalul de Vest s-au simţit rău după ce au consumat un prânz în care a fost găsită o şopârlă.

Elevii au fost transportaţi la un spital local după ce au acuzat dureri de stomac severe şi vărsături.

Ulterior, o şopârlă moartă a fost descoperită plutind într-unul dintre recipientele folosite pentru a depozita şi servi masa.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românii ar putea avea o nouă zi liberă legală în 2026. Când ar urma să fie introdusă
Digi FM
Mereu îndrăgostiți. Salma Hayek, la brațul soțului ei, la o gală în LA. Actrița din „Desperado” și...
Pro FM
De la imperiu la izolare. Cu barbă albă și hainele din închisoare, Diddy apare în primele poze de când e în...
Film Now
Ce a răspuns Keanu Reeves când a fost întrebat dacă își urmărește propriile filme. Actorul și-a uimit fanii...
Adevarul
Notarii și tarifele lor, sub lupa opiniei publice. Cât plătim pentru un contract imobiliar
Newsweek
Un nou sprijin la pensie pentru plata facturilor. Care pensionari primesc bani și de când?
Digi FM
Casa la care au visat. Prințul William și prințesa Kate s-au mutat la Forest Lodge. Schimbarea vine după cea...
Digi World
Cum îi afectează fumatul pe oamenii care-și fac implanturi dentare. Și cei cu dinți naturali au de suferit
Digi Animal World
Ce rasă de câine ți se potrivește în funcție de zodie. Află ce prieten blănos ți-a fost „sortit” de stele
Film Now
Rochie transparentă, sclipiri de bijuterie, atitudine de star. Demi Moore are 62 de ani, dar pare că a oprit...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o rochie transparentă la gala Variety din Los Angeles