Un șofer român de TIR mărturisește că a ucis o femeie care făcea jogging, în Germania

Data publicării:
roman germania

Un român de 40 de ani este principalul suspect în cazul unei crime comise în Austria, în 2016. Bărbatul, care este șofer de TIR, a recunoscut că a ucis o studentă franceză care făcea jogging, însă nu a recunoscut acuzațiile de viol, relatează News.ro.

Acuzatul, căsătorit şi cu copii, prezentat drept Catalin C., a mărturisit la Tribunalul din Freiburg (sud-vest) că a lovit-o mortal pe o tânără germană care făcea jogging, în vârstă de 27 de ani, cu ”o sticlă de şnaps”, fără să recunoască acuzaţia de viol.

”Ştiu că ceea ce am făcut este de neiertat. Aveam o agresiune în mine, dar nicio motivaţie sexuală”, a declarat el într-o scrisoare citită de avocatul său în şedinţă. ”Şocat” de propriul gest, pe care este incapabil să-l explice, el spune că era ”beat” şi ”deprimat” la momentul faptelor.

Potrivit acuzării, şoferul de TIR este acuzat că a agresat-o şi violat-o, în noiembrie 2016, pe Carolin Gruber, în timp ce aceasta făcea jogging într-o pădure în regiunea Freiburg, în apropiere de frontiera cu Franţa.

Potrivit unor elemente ale anchetei, victima a fost lovită în mai multe rânduri, în cap, cu o bară de fier, după ce a fost violată. Corpul ei a fost descoperit la câteva zile după ce a fost dată dispărută. Domiciliat în regiunea Freiburg, şoferul a fost reţinut în iunie.

Catalin C. este, de asemenea, suspectat că a violat-o şi ucis-o, în ianuarie 2014, în Austria, pe Lucile Klobut, o tânără studentă franceză, în vârstă de 20 de ani, originară din regiunea Lyonului.

Ea a fost găsită moartă în dimineaţa lui 12 ianuarie 2014 pe malul râului Inn, la Kufstein, în Tirolul austriac, vicitmă a mai multor lovituri violente în cap.

Poliţia şi parchetul austriece au anunţat în ianuarie că cele două crime sunt legate de un mod de operare identic şi de aceleaşi urme de ADN prelevate de la locul celor două crime, comise la 400 de kilometri distanţă.

Catalin C.va putea să fie deferit justiţiei austriece abia după ce va da verdictul tribunalul de la Freiburg, probabil în decembrie, a declarat un purtător de cuvânt al instanţei pentru agenţia de presă DPA.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Era de aşteptat, nu putea trăi fără el! Anunţul trist despre Nina Iliescu, văduva fostului preşedinte, a...
Digi FM
Tragedie în vacanță all-inclusive: Un bărbat de 70 de ani a murit după ce a mâncat pui insuficient gătit în...
Pro FM
Fostul basist de la Maroon 5 divorțează la trei luni de la nuntă. Soția sa îl acuză de violență: „Era scos...
Film Now
Halle Berry a fost Miss World USA. Cum arăta în 1986
Adevarul
De ce nu e greșit să spui «La mulți ani» de Sfânta Maria Mare. Explicația preotului care schimbă tot ce știm...
Newsweek
Vineri, zi decisivă pentru pensii. Cum ar putea rămâne pensionarii cu pensiile înghețate ani de zile
Digi FM
Cascadorie periculoasă pe Șoseaua Mihai Bravu: motociclist prins mergând pe o singură roată, amendat și lăsat...
Digi World
Ce este miastenia gravis, boala de care suferă fosta campioană de tenis Monica Seles. Cum se manifestă...
Digi Animal World
Ce a descoperit o femeie în propria baie, în timp ce spală rufele. A ajuns la spital pentru vaccin antirabic
Film Now
Charlie Sheen, declarații la opt ani de când a renunțat la alcool: „Rușinea te sufocă. Chiar i-am rănit pe...
UTV
Jason Momoa, la un pas de moarte în ocean. „Am renunțat. În mintea mea, murisem deja”. Experiența care i-a...