Un spaniol a fost omorât de un taur în cadrul unei curse tradiționale din regiunea Valencia

Data publicării:
spanioli participă la o cursă cu tauri într-un oraș din regiunea Valencia
Decesele sau rănirile provocate de tauri sunt obișnuite la astfel de curse tradiționale care se desfășoară frecvent în Spania. Foto: Profimedia Images

Un bărbat în vârstă de 61 de ani a fost ucis de un taur în cadrul unei curse tradiționale cu tauri desfășurată în orașul Pobla de Farnals din regiunea Valencia. Un alt bărbat, de 63 de ani, a fost rănit la ambele picioare de același taur și a fost internat în spital, iar starea sa este „stabilă”, informează BBC.

Decesele sau rănirile provocate de tauri sunt obișnuite la astfel de curse tradiționale care se desfășoară frecvent în Spania.

Astfel, în Spania se organizează anual câteva sute de astfel de festivaluri la care „participanții” obișnuiesc să alerge în fața unor tauri lăsați liberi pe străzile orașelor.

Cea mai cunoscută este cursa de tauri din cadrul festivalului de la Pamplona. Goniţi de tauri, participanţii trebuie să parcurgă cei 875 de metri ai cursei în numai două minute şi 28 de secunde. Cei care iau parte la această cursă, pe cât de periculoasă, pe atât de intensă, spun că este o experinţă pe care doresc să o trăiască an de an.

Aceste curse „tradiționale” sunt condamnate și criticate de grupurile pentru protecția animalelor.

În cazul Valenciei, astfel de festivaluri cu tauri reprezintă o sursă importantă de venit pentru comunitatea locală. Conform unui studiu realizat în 2019, aceste curse asigură 3.000 de locuri de muncă.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...