Un submarin cu 45 de turiști ruși s-a scufundat în stațiunea egipteană Hurghada. Cel puțin 6 oameni au murit

Data actualizării: Data publicării:
submarin
Un submarin cu turiști s-a scufundat în Marea Roșie în zona Hurghada din Egipt.

Un submarin cu turiști s-a scufundat în Marea Roșie în zona Hurghada din Egipt. Din primele informații sunt cel puțin 6 morți. La bord se aflau 45 de pasageri ruși, informează BBC.

ACTUALIZARE 13.50 Ambasada Rusiei în Egipt a anunțat că toți pasagerii de la bord sunt ruși. Într-o postare pe Facebook, a precizat că pe vas se aflau 45 de pasageri, inclusiv copii.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei locale 10:00, la aproximativ 1 km de mal.

Știre inițială: Cel puțin șase persoane au murit, iar alte 9 au fost rănite, după ce un submarin turistic s-a scufundat în largul coastei orașului egiptean Hurghada, la Marea Roșie, joi dimineața, au declarat surse pentru BBC.

29 de turiști au fost salvați. Răniții, inclusiv patru în stare critică, au fost transferați la spitalele din apropiere.

La bordul submarinului se aflau aproximativ 40 de turiști.

Potrivit BBC, submarinul aparține companiei Sindbad și s-a scufundat aproape de port.

Submarinul este în funcțiune de ani de zile.

Sindbad desfășoară excursii turistice în zona Hurghada de câțiva ani.

Compania spune că deține două dintre cele „14 submarine de agrement” din lume.

Compania permite turiștilor să se scufunde la 25 de metri adâncime în mare pentru a explora „500 de metri de recif de corali și populația sa marină”.

Potrivit Sindbad Submarines, submarinul „oferă 44 de locuri pentru pasageri - două locuri pentru piloți și un hublou pentru fiecare pasager”.

Acesta nu este primul incident în care sunt implicate ambarcaţiuni turistice în Hurghada, menţionează BBC. În noiembrie, o ambarcaţiune turistică numită Sea Story s-a scufundat, bilanţul fiind de 11 morţi şi dispăruţi - inclusiv un cuplu britanic - şi 35 de supravieţuitori. La momentul respectiv, autorităţile egiptene au atribuit dezastrul unui val uriaş de până la 4 metri, dar BBC a vorbit cu supravieţuitorii care au declarat că au existat probleme de siguranţă. Anchetatorii britanici au declarat luna trecută că, în ultimii cinci ani, în zonă au avut loc 16 incidente în care au fost implicate nave, dintre care unele s-au soldat cu decese.

Știre în curs de actualizare

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Bila de aluminiu, trucul care te ajută să combați canicula. Cum se foloseşte pentru a nu simţi căldura...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Kelly Osbourne s-a logodit. Cum a reacționat tatăl ei când a auzit că iubitul ei se pregătește să-i adreseze...
Film Now
Caterina Murino, fostă fată Bond, este însărcinată la 47 de ani: „A trebuit să cer ajutor medicinei pentru a...
Adevarul
Oferta globală de îmbrăcăminte se reconfigurează: cine va fabrica genul de produse „Made in China"
Newsweek
PSD cere ca CASS la pensie să se plătească doar de la 4.000 lei. Cine va câștiga 100 lei la pensie?
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Filmul care în cinci zile a adunat 300 de milioane de dolari la nivel global. „F1”, pe 2 în box office
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie