Ungaria nu vrea ca UE să trimită consilieri militari în Ucraina. Szijjarto: E periculos

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto
Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto. Foto: Profimedia Images

Ungaria a respins o nouă propunere a Uniunii Europene privind desfăşurarea de consilieri militari europeni în Ucraina pentru coordonarea activităţii de pregătire a soldaţilor ucraineni, întrucât un astfel de demers aduce un risc al escaladării războiului, a declarat miercuri ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, citat de MTI, potrivit Agerpres. 

În acest context, şeful diplomaţiei ungare a evocat că, în 2022, UE a decis să instruiască soldaţi ucraineni pe teritoriul statelor membre ale blocului comunitar, amintind că Ungaria a decis atunci să nu pună la dispoziţie soldaţi sau finanţare pentru aceasta şi a respins misiunile de instruire pe teritoriul ungar.

Dar Ungaria nu a încercat să împiedice alte state membre să ia parte la respectiva iniţiativă, a menţionat el.

De atunci, însă, la nivelul UE a fost avansată „o propunere extrem de periculoasă" privind trimiterea de consilieri militari în Ucraina pentru a îndeplini sarcini de coordonare, în plus faţă de prelungirea mandatului de doi ani al misiunii amintite, a declarat Szijjarto, adăugând că aceasta comportă riscul escaladării războiului.

„Este periculos şi pentru Ungaria, căci escaladarea ... se produce mai întâi în vecinătate, nu la mii de kilometri distanţă", a remarcat el.

„Nu putem susţine propunerea în forma sa actuală", a spus Szijjarto, menţionând că Ungaria - care exercită în prezent preşedinţia semestrială, prin rotaţie, a Consiliului UE - a solicitat o revizuire a acesteia. 

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Macron, gest urât faţă de Kate Middleton! Prinţesa nici nu a ştiut cum să reacţioneze, fotografii au surprins...
Digi FM
Cum vrea Irina Columbeanu să facă bani pentru a-și ajuta tatăl: "Simt că e responsabilitatea mea să am grijă...
Pro FM
Lewis Capaldi, revenire pe scenă după doi ani. De la durere, sindrom Tourette și anxietate, la aplauze: "A...
Film Now
Actrița care i-a depășit pe Samuel L. Jackson și Robert Downey Jr. și a devenit cel mai profitabil star de la...
Adevarul
Ce se schimbă pentru coasigurați de la 1 august: cum rămâi asigurat și ce trebuie declarat la ANAF pentru CASS
Newsweek
Banii pentru plata pensiilor pe iulie au ajuns la bănci. La ce oră intră pe card? Se reține CASS?
Digi FM
Admitere liceu 2025: cum se calculează media și ce trebuie să știe elevii după Evaluarea Națională
Digi World
Studiul de ultimă oră care schimbă profund ceea ce se credea despre capacitatea creierului adult de a genera...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Sophie Turner, despre scenele intime filmate pe platourile de la „Game of Thrones”: „Da, o nebunie”. Actrița...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu