Ungaria va cumpăra în continuare petrol şi gaze din Rusia, deși UE vrea să oprească toate importurile din această țară

Data publicării:
Peter Szijjarto.
Peter Szijjarto. Foto: Profimedia

Livrările de petrol şi gaze naturale ruseşti către Ungaria vor continua, a declarat joi ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, aflat în vizită în Rusia. El a avut discuţii cu vicepremierul rus Alexander Novak şi cu directori de top de la companiile Rosatom şi Gazprom.

Comisia Europeană a anunţat marţi că intenţionează să oprească efectiv importul de gaze şi petrol din Rusia până la sfârşitul anului 2027, în pofida opoziţiei exprimate de Ungaria şi Slovacia, relatează Reuters, citată de Agerpres.

„Am convenit cu oficialii ruşi precum şi cu liderii companiilor energetice să ne menţinem cooperarea, în pofida eforturilor Bruxelles-ului şi Kiev-ului de a le submina. Livrările de petrol vor continua, la fel ca şi livrările de gaze via TurkStream, proiectul centralei nucleare Paks II merge mai departe”, a postat Peter Szijjarto pe reţeaua X.

Regulamentul propus marţi de Executivul comunitar prevede eliminarea treptată a gazelor prin conducte şi a gazelor naturale lichefiate (GNL) originare sau exportate direct sau indirect din Federaţia Rusă. Acesta prezintă, de asemenea, măsuri de facilitare a încetării complete a importurilor de petrol din Rusia până la sfârşitul anului 2027. Statele membre vor trebui să prezinte planuri de diversificare cu măsuri şi etape precise pentru eliminarea treptată a importurilor de gaze şi petrol din Rusia.

În temeiul interdicţiei treptate la import avute în vedere, importurile de gaze din Rusia în baza unor noi contracte vor fi interzise începând cu 1 ianuarie 2026. Importurile în temeiul contractelor pe termen scurt existente vor fi oprite până la 17 iunie 2026, cu excepţia celor pentru gazele prin conducte livrate ţărilor fără ieşire la mare şi legate de contracte pe termen lung, care vor fi permise până la sfârşitul anului 2027. Importurile în temeiul contractelor pe termen lung vor fi oprite până la sfârşitul anului 2027.

Regulamentul propus va urma procedura legislativă de codecizie, ceea ce înseamnă că adoptarea sa va reveni Parlamentului European şi Consiliului. Adoptarea în Consiliu va necesita majoritate calificată.

Conducta TurkStream rămâne singurul gazoduct care transportă gaze naturale ruseşti spre Europa, după ce o explozie a pus punct exporturilor via conducta Nord Stream 1, în luna septembrie 2022, şi tranzitul gazelor ruseşti via Ucraina a fost oprit la 1 ianuarie 2025.

În primele cinci luni ale acestui an, exporturile de gaze ale Gazprom spre Europa, via conducta TurkStream, au ajuns la aproximativ 7,2 miliarde metri cubi, de la 6,6 miliarde metri cubi în primele cinci luni ale anului trecut.

Exporturile de gaze ruseşti spre Europa, care odată era cea mai importantă piaţă de export a Rusiei, au scăzut semnificativ din cauza consecinţelor politice create de războiul din Ucraina. Vârful acestor exporturi a fost atins în 2018-2019, când livrările anuale au urcat până la 175-180 miliarde metri cubi pe an.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Anunţul momentului despre Kate Middleton! Boala nemiloasă nu a iertat-o, toţi se asteaptau la cu totul...
Digi FM
Adevărul despre ultimele zile din viața lui Ozzy Osbourne. Prieten: „Moartea lui a venit neașteptat de...
Pro FM
Ce avere avea Ozzy Osbourne și cine va moșteni totul. Legenda rock avea 6 copii din două căsătorii
Film Now
Starea de sănătate a lui Bruce Willis s-a agravat. Legendarul actor nu mai poate vorbi, citi sau merge
Adevarul
Miturile alimentare „sănătoase” care fac mai mult rău decât bine. Nutriționist: „Unul dintre cele mai rele...
Newsweek
Judecătorii CCR cu pensii speciale de 68.000 lei au decis: Plata CASS la pensie este obligatorie
Digi FM
Adevărul despre moartea lui Felix Baumgartner. Procuror: „Ce știm cu certitudine este că a avut o fractură la...
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Antonio Banderas și Robert De Niro, la prânz, pe terasă în Marbella. „Ce imagine! Doi giganți ai...
UTV
Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Legendarul solist al trupei Black Sabbath s-a stins la scurt timp după...