Uniunea Europeană nu va mai accepta documente de călătorie rusești eliberate în Ucraina sau Georgia

Data publicării:
Drapel al UE în fața sediului Comisiei Europene.
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Președinția Consiliului UE, deținută în acest moment de Cehia, și Parlamentul European au ajuns, joi, la un acord provizoriu în ce privește neacceptarea documentelor de călătorie rusești eliberate în Ucraina și Georgia, relatează Agerpres.

Textul asupra căruia s-a convenit face obiectul aprobării de către Consiliul UE şi Parlamentul European, înainte de a trece prin procedura de adoptare formală.

Această decizie reprezintă un răspuns la agresiunea militară neprovocată şi nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei şi la practica Rusiei de a elibera paşapoarte internaţionale ruseşti rezidenţilor din regiunile ocupate. Totodată, această decizie vine în urma deciziei unilaterale a Rusiei de a recunoaşte independenţa teritoriilor georgiene Abhazia şi Osetia de Sud în 2008.

Documentele de călătorie ruseşti care sunt eliberate în regiunile ocupate de Rusia în Ucraina ori în teritoriile separatiste din Georgia sau cele care sunt eliberate persoanelor cu reşedinţa în aceste regiuni sau teritorii nu vor fi acceptate ca documente de călătorie valabile pentru obţinerea unei vize sau pentru trecerea frontierelor spaţiului Schengen.

Statele membre ale UE nu recunosc documentele de călătorie ruseşti eliberate în aceste regiuni sau sunt pe cale de a nu le recunoaşte. Această decizie urmăreşte să instituie o abordare comună, să asigure buna funcţionare a politicii privind frontierele externe şi a politicii comune a vizelor şi să garanteze securitatea statelor membre ale UE. 

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prima apariție oficială a Mirabelei Grădinaru alături de Nicușor Dan. Ținuta și gesturile ei au atras toate...
Digi FM
Olga, iubita lui CRBL, declarații despre cât de importanți sunt banii pentru ea într-o relație: „Se duc toți...
Pro FM
Hailey Bieber, fără machiaj, în colanți scurți și top transparent, după un antrenament de pilates în LA
Film Now
Prietenii lui Jennifer Aniston, îngrijorați de relația cu Jim Curtis. Apropiat: „Ar trebui să pună frână!”
Adevarul
Cât aur și câte bogății au luat romanii din Dacia. Cum au îmbogățit dacii Imperiul Roman
Newsweek
Judecătorii CCR cu 50.000 lei pensie specială au decis: Pensia contributivă de 3.000 lei este mare
Digi FM
Ce i-a spus Bob Geldof lui Freddie Mercury înainte de Live Aid 1985, votat cel mai bun concert rock din lume...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Val de reacții după ce o femeie a spus că își lasă câinele singur în curte toată ziua: „Vă rog să citiți...
Film Now
Sacha Baron Cohen, după ce și-a transformat total fizicul: Am început puternic criza vârstei de mijloc
UTV
Cum arată vila Mihaelei Rădulescu din Monaco, locul unde și-a petrecut 10 ani alături de Felix: „Acum fac...