Vicepremierul Serbiei mulțumește Moscovei pentru spionii ruşi care au ajutat Belgradul să reprime protestele

Data actualizării: Data publicării:
Aleksandar Vulin
Aleksandar Vulin și Vladimir Putin s-au întâlnit la Forumul Economic de la Vladivostok, anul trecut. Sursa foto: Profimedia Images

Viceprim-ministrul Serbiei a declarat vineri că serviciile de spionaj ale Rusiei au ajutat autorităţile de la Belgrad să răspundă lunilor de proteste antiguvernamentale, remarci despre care criticii au spus că arată că guvernul a devenit dependent de Moscova, relatează Reuters.

Studenţii, susţinuţi de profesori, fermieri şi muncitori, au organizat proteste zilnice în întreaga Serbie începând cu luna noiembrie a anului trecut, când 16 persoane au murit în urma prăbuşirii unei copertine într-o gară din oraşul Novi Sad, din nordul ţării, un accident pe care protestatarii o pun pe seama corupţiei.

„Sunt foarte recunoscător serviciilor speciale ale Rusiei, care ne sprijină întotdeauna în lupta noastră împotriva revoluţiilor colorate, în primul rând cu informaţii”, a declarat viceprim-ministrul Aleksandar Vulin într-un interviu acordat agenţiei de presă de stat RIA din Rusia. „Ei ştiu ce pericol planează asupra Serbiei”, a adăugat Vulin, citat de RIA.

Preşedintele populist al Serbiei, Aleksandar Vucic, descrie adesea protestele ca încercări de a organiza o „revoluţie colorată”, o referire la protestele pro-occidentale care au dat jos guvernele din Ucraina, Georgia şi Kîrgâzstan în ultimele decenii.

Aleksandar Djokic, un politolog din Belgrad care critică guvernul, spune că declaraţiile lui Vulin „reflectă cât de mult este important sprijinul Rusiei pentru regim”. „Singurul sprijin deschis pentru regim vine din partea Rusiei, toţi ceilalţi sunt fie neutri, fie îl condamnă”, a spus el.

Belgradul încearcă să ţină un echilibru între aspiraţiile sale de a adera la Uniunea Europeană şi relaţiile sale strânse cu Rusia, un aliat tradiţional şi principalul său furnizor de gaze.

Vucic acuză ţările occidentale că au complotat cu studenţii şi opoziţia pentru a răsturna guvernul Serbiei, care a avut mult timp legături bune cu Moscova. Liderii protestatarilor neagă orice legături cu Occidentul.

Vulin, un politician pro-rus care conduce un mic partid în coaliţia de guvernare a lui Vucic, a fost anterior şef al Agenţiei de Securitate şi Informaţii (BIA) din Serbia, precum şi ministru de interne şi al apărării. El a demisionat de la BIA după ce a fost pus pe o listă de sancţiuni de către Statele Unite în 2023 din cauza acuzaţiilor de activitate pro-rusă.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
O altă faţă a lui Ilie Bolojan! Motivul divorţului de soţie s-a aflat acum, nu îi face cinste deloc...
Digi FM
David Pușcaș, revoltat după ce Luminița Anghel a făcut declarații teribile: „Subiectul ăsta nu se va încheia”
Pro FM
Cum și-a transformat Lady Gaga logodna în hit: „Ai nevoie de experiențe reale pentru a crea”. Piesa care...
Film Now
Producătorii din spatele francizelor „Spider-Man” şi „Harry Potter”, la cârma următorului film cu James Bond
Adevarul
Parodie virală Divertis despre suveraniștii care vor la Cotroceni : „Tanțo, dacă mă votezi, îți pun pe pereți...
Newsweek
Judecătorii CCR iau pensii speciale de 1.000.000€. UE le consideră prea mari și ne-a tăiat fondurile
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Angajații unui atelier auto, șocați când au văzut un șarpe ascuns printre fiare: „Își digera masa liniștit”
Film Now
Ben Affleck rupe tăcerea despre divorțul de Jennifer Lopez: „Am vrut să fiu alături de ea”
UTV
Kira Hagi se căsătorește! Fiica lui Gică Hagi va deveni mireasă în toamnă, la un eveniment cu aproape 1000 de...