Video Exclusiv Vicepreședinta Comisiei Europene: Nu există niciun motiv ca România să nu fie acceptată în Schengen, îndeplinește toate criteriile

Data actualizării: Data publicării:
dubravka suica
România îndeplinește toate criteriile și merită să fie acceptată în spațiul Schengen, a declarat în exclusivitate la Digi24 vicepreședintele Comisiei Europene, Dubravka Suica. FOTO: Facebook Dubravka Suica

România îndeplinește toate criteriile și merită să fie acceptată în Spațiul Schengen, a declarat în exclusivitate la Digi24 vicepreședintele Comisiei Europene și comisar pentru democraţie şi demografie. Declarația a fost făcută în contextul în care țara noastră așteaptă un vot decisiv pentru a face parte din Schenghen.

"Din perspectiva Comisiei Europene, vă pot spune că România îndeplinește toate criteriile și nu există niciun motiv pentru care să nu fie acceptată în Spațiul Schengen. Destinul vostru este în mâinile Consiliului European, adică în mâinile a 27 de lideri.

E foarte important să fiți acolo, nu numai pentru România, ci și pentru Bulgaria, Croația, pentru că poți călători în toată Europa fără a arăta pașaportul sau cartea de identitate, te simți ca un adevărat cetățean european.

Cred că libertatea de mișcare ar trebui să fie garantată fiecărui cetățean din Uniunea Europeană, cu atât mai mult cu cât se îndeplinesc condițiile tehnice", a declarat pentru Digi24 vicepreședinta Comisiei Europene, Dubravka Suica, responsabilă pentru democrație și demografie.

Interviul exclusiv cu oficialul european va fi difuzat integral mâine, în jurnalele Digi24.

Dubravka Suica s-a întâlnit joi, la București, cu premierul Nicolae Ciucă.

"Apreciind, totodată, susținerea Comisiei Europene pentru extinderea Spațiului Schengen, premierul Ciucă și-a exprimat speranța ca România să obțină o decizie politică pozitivă privind aderarea la acest spațiu de liberă circulație", a comunicat Guvernul.

Europarlamentarul Rareș Bogdan a spus joi, la Interviurile LIVE Digi24.ro că România ar putea intra în etape în spațiul Schengen. "Există șanse mari ca țara noastră să reușească să intre în zona de spațiu Schengen aeroportuar până în 26 martie, și pe zona de trecere terestră și feroviară chiar mai repede", a spus prim-vicepreședintele PNL.

Miercuri, președintele Klaus Iohannis a abordat acest subiect în contextul vizitei pe care Mark Rutte a făcut-o în România. Iohannis i-a transmis premierului olandez "așteptarea legitimă" a României de a adera la spațiul Schengen. "Sunt optimist", a spus Klaus Iohannis, precizând însă că nu vrea să facă "o afirmație extrem de optimistă asupra duratei". La rândul său, Mark Rutte a declarat că Olanda „nu este în principiu împotrivă”. Întrebat dacă ar putea fi de acord cu aderarea României în acest an, premierul olandez a spus că "nu pot să vă dau un termen".

Vizita premierului olandez în România a avut loc în contextul în care țara noastră solicită aderarea la spațiul Schengen, Olanda fiind singura țară din UE care se mai opune.  

În luna decembrie, guvernele statelor UE vor vota dacă vor acorda sau nu aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, după peste 10 ani de amânări. În 2011, subiectul a fost votat de miniștrii naționali, însă aderarea a fost blocată de guvernele olandez și finlandez. Aderarea la spațiul de călătorie fără pașapoarte Schengen necesită unanimitate de voturi.
 
 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri