VIDEO. Momentul prăbușirii podului din Genova. „A fost ca un film”

Data actualizării: Data publicării:
podul

Bilanţul prăbuşirii unui pod de pe o autostradă marţi la Genova, în nordul Italiei, a crescut la 38 de morţi, dintre care trei copii. De asemenea, printre morți se numără și doi cetățeni români. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Un martor al tragediei, Davide Di Giorgio, a surprins momentul prăbușirii într-o înregistrare video de la bordul unei mașini. 

„A fost ca un film. Am auzit un zgomot mare și nu știam dacă era al prăbușirii sau al unor tunete. Când am realizat ce se întâmplă, am început să țip. Nu puteam să cred că se întâmplă în realitate. Sunt șocat, suntem toți șocați”a declarat Di Giorgio pentru televiziunea Euronews

Potrivit protecţiei civile, aproximativ 35 de autoturisme şi trei camioane au căzut în gol când o porţiune din acest viaduct s-a prăbuşit marţi la prânz. Unii pasageri au scăpat fără zgârieturi, dar alţii încă sunt daţi dispăruţi.

În timpul nopţii, pompierii au extras trei cadavre, a declarat Emanuele Gissi, un responsabil al pompierilor la faţa locului.

Odată cu sosirea întăririlor, 400 de pompieri profesionişti sunt implicaţi acum în aceste căutări, a spus Gissi. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum funcționează și ce beneficii oferă noile buletine cu cip. Ce avantaje au posesorii
Digi FM
Meghan Markle, imagine rară cu fiica ei, prințesa Lilibet: „Sărbătorim prima zi de primăvară!”
Pro FM
Katy Perry, siluetă tot mai subțire la câteva săptămâni de când a reacționat la zvonurile despre utilizarea...
Film Now
Adevărul despre relația actriței Aubrey Plaza cu Jeff Baena. Cei doi erau despărțiți cu luni înainte de...
Adevarul
Povestea cutremurătoare a unei eleve de 10 ani: „Am fost violată... o mașină a oprit și trei adolescenți...
Newsweek
Ce pensie primești după 15 ani de muncă, stagiul minim obligatoriu în România? Suma, de infarct
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
Salvia și rozmarinul, mai mult decât arome în preparate culinare. Ar putea fi cheia tratării unei boli grave
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Femeia care îi e aproape lui Kevin Costner, în urma divorțului de Christine. Acum 30 de ani, el îi plătea 80...
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile