Viktor Orban îi ia apărarea lui Trump și acuză justiția americană de „metode comuniste”. „Trump poate salva întreaga umanitate”

Data publicării:
U.S.-WASHINGTON D.C.-TRUMP-HUNGARY-PM-MEETING
Donald Trump și Viktor Orban la Casa Albă, pe vremea când fostul președinte al SUA își exercita mandatul. Foto: Profimedia Images

Procesul declanşat în SUA împotriva fostului președinte Donald Trump aplică o „metodă comunistă” împotriva unui rival politic, afirmă premierul Ungariei, Viktor Orban. El insistă că fostul preşedinte american este singura persoană care poate salva Occidentul şi omenirea.

„Este ceea ce făceau comuniştii”, a răspuns Viktor Orban când a fost întrebat de Tucker Carlson, fostă vedetă Fox News cu vederi de extremă-dreapta, despre procesul declanşat împotriva lui Trump pentru încercarea de a anula alegerile prezidenţiale din 2020.

Premierul ungar a amintit că regimul comunist (care a condus Ungaria până la căderea Cortinei de Fier în 1989) recurgea la justiţie pentru a-şi termina rivalii politici.

„Nu ne putem spune unul altuia că «te bag la închisoare». Cine o ia pe acest drum, nu va putea uni naţiunea”, a afirmat Orban, al cărui guvern a fost criticat de Uniunea Europeană, printre altele, tocmai pentru îngrădirea considerabilă a independenţei justiţiei.

„În Ungaria este de neimaginat ce se întâmplă în ţara dumneavoastră (SUA), de a folosi justiţia împotriva oponenţilor”, a mai spus el.

„Trump este cel care poate salva întreaga umanitate”

Premierul ungar a fost singurul lider din Uniunea Europeană care l-a susţinut pe Trump în campania electorală din 2016 şi a precizat de mai multe ori de atunci că îl sprijină pe fostul preşedinte al SUA.

Trump este acuzat de patru capete de acuzare: conspiraţie pentru a comite fraudă împotriva Statelor Unite, conspiraţie pentru a obstrucţiona o procedură oficială, obstrucţie şi încercare de a obstrucţiona o procedură oficială şi conspiraţie împotriva drepturilor.

În ceea ce priveşte invazia rusă a Ucrainei, Orban a reiterat că, cu Trump la Casa Albă, războiul „nu ar fi început niciodată” şi a insistat că SUA sunt singura putere care ar putea obţine pacea.

„Dacă (Trump) ar fi fost preşedinte când a început invazia rusă, ruşii nu ar fi putut face asta. Trump este cel care poate salva lumea occidentală şi poate întreaga umanitate”, a mai spus şeful guvernului ungar.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...