Viktor Orban le cere maghiarilor să se opună Bruxelles-ului la fel cum au făcut cu trupele sovietice în 1956

Data publicării:
viktor orban
Viktor Orban susține că cei de la Bruxelles vor să facă din ţara sa „un stat-marionetă, un vasal”. Sursa foto: Profimedia Images

Premierul Ungariei, Viktor Orban, i-a îndemnat miercuri pe unguri să opună rezistenţă Bruxelles-ului la fel cum au făcut în 1956 împotriva armatei sovietice, într-un nou atac împotriva Uniunii Europene, cu ocazia comemorării Revoluţiei Ungare, informează Agerpres.

Trebuie să cedăm voinţei unei puteri străine, de data aceasta a Bruxellesului, sau trebuie să-i rezistăm? Aceasta este decizia grea care aşteaptă acum Ungaria: eu propun ca răspunsul nostru să fie la fel de clar şi fără echivoc ca cel din 1956”, a declarat Viktor Orban în faţa a mii de persoane reunite într-un parc din Budapesta.

De la revenirea sa la conducerea Ungariei în 2010, Viktor Orban şi-a extins puterea subordonându-şi celelalte puteri în stat, o derivă autoritară condamnată de mai multe ori de Comisia Europeană şi sancţionată de justiţie.

Tensiunile s-au accentuat în ultimele luni, după o „misiune de pace” în Rusia decisă fără consultare cu alte ţări europene, în condiţiile în care chiar Ungaria exercită în prezent preşedinţia prin rotaţie a UE.

Potrivit liderului suveranist, Bruxelles-ul vrea să facă din ţara sa „un stat-marionetă, un vasal”. Însă, dacă „eroii din 1956” nu au putut reuşi, victime ale reprimării în sânge de către Uniunea Sovietică, „noi vom câştiga” astăzi, a insistat el.

Ştim că ei vor să ne forţeze să intrăm în război. Ştim că ei vor să ne impună migranţii lor. Ştim să ei vor să încredinţeze copiii noştri unor ideologii de gen”, a continuat Viktor Orban, denunţând „o presiune din ce în ce mai puternică”.

Viktor Orban, singurul lider din UE care menţine legături apropiate cu Kremlinul, critică în mod regulat sprijinul occidental pentru vecinul său ucrainean. El a mers şi mai departe miercuri, agitând spectrul unei ofensive ucrainene pe teritoriul ungar.

Criticând aspru „planul pentru victorie” prezentat săptămâna trecută de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, premierul Ungariei a atenţionat: „Noi, ungurii, ne vom trezi într-o dimineaţă cu soldaţi slavi în estul teritoriului nostru”.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locul ciudat în care fost găsit ucigașul Teodorei de câinii polițiști. Soțul tinerei a oferit...
Digi FM
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra însărcinată avea două pistoale asupra sa. Ce a scris pe Facebook cu câteva...
Pro FM
Kelly Osbourne șochează cu noul ei look. Fanii reacționează la imaginile cu fiica lui Ozzy: „AI? Cine este...
Film Now
Eddie Murphy și Martin Lawrence au devenit oficial socri. Copiii lor s-au căsătorit în secret
Adevarul
Un anumit tip de carne este asociat cu cancerul de colon. Ce spun cercetătorii
Newsweek
Ungaria acordă a 13-a pensie. România le indexează cu inflația. Care pensionari sunt mai câștigați?
Digi FM
Romanița Iovan, dezvăluiri neașteptate despre fiul ei. Albert a fost admis la cinci facultăți din Marea...
Digi World
Ce a arătat un studiu făcut pe 200.000 de femei despre sănătatea mintală a mamelor. În cazul taților...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Corp de supermodel, bronz la Mediterană. Logodnica lui Jason Statham, spectaculoasă în costum de baie: „Din...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”