Zece afgani au fost găsiți de polițiști germani ascunși într-un camion condus de un român

Data actualizării: Data publicării:
tiruri pe o sosea din marea britanie
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Poliţia germană a descoperit zece afgani ascunşi într-un camion în landul Saxonia-Anhalt din estul Germaniei. Şoferul camionului era din România.

Şoferul chemase serviciile de urgenţă pentru că a auzit zgomote venind din spatele camionului în timpul pauzei.

În camionul oprit într-o parcare de pe autostrada A38, în apropierea satului Grosskorbetha, au fost găsiţi zece afgani între 14 şi 20 de ani, a relatat duminică poliţia federală din Magdeburg.

Tinerii au povestit că au urcat în camion cu ajutorul unui traficant din România.

Conform propriilor declaraţii, tinerii afgani ajunseseră în Germania traversând Ungaria, Slovacia şi Republica Cehă.

Nu s-a putut dovedi că şoferul în vârstă de 43 de ani avea cunoştinţă de acest act de contrabandă, scrie Agerpres.

Este vorba de cel de-al 25-lea caz de acest gen în Saxonia Anhalt în acest an, a mai indicat poliţia federală.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...