Zelenski, la COP27: „Planeta nu-și permite nici măcar un singur foc de armă”

Data publicării:
Zelenski pe un ecran la COP27
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Foto: Profimedia Images

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a vorbit, marți, în cadrul conferinței climatice COP27 și a spus că „planeta nu-și poate permite un singur foc de armă”. Zelenski a acuzat Rusia că a deturnat „acțiunea colectivă” pentru a gestiona criza climatică și că „își bate joc de cei care se luptă pentru a salva viața pe planetă”.

„Există cei pentru care schimbarea climatică este numai retorică, marketing (...) Ei sunt cei care împiedică realizarea obiectivelor climatice”, a declarat preşedintele ucrainean la finalul celor două zile ale summitului de la Sharm el-Sheikh, în Egipt.

„Sunt cei care, în birourile lor, îşi bat joc de cei care se luptă pentru a salva viaţa pe planetă, susţinând în acelaşi timp în public acţiunea pentru natură”, a adăugat el.

„Sunt cei care lansează războaie de agresiune, când planeta nu-şi poate permite un singur foc de armă pentru că are nevoie de o acţiune colectivă”, a mai spus Zelenski într-un mesaj rostit în engleză.

„Nu putem să avem o politică privind clima eficientă fără pace pe Pământ, pentru că țările se gândesc numai să se protejeze ele însele, aici şi acum, de ameninţările generate de agresiunea rusească”, a adăugat el, vorbind și de crizele alimentare şi energetice provocate de acest război și dublate de o relansare a anumitor centrale pe cărbune.

„Trebuie să-i oprim pe cei care, prin războiul lor ilegal, distrug capacitatea lumii de a lucra unită pentru un obiectiv comun”, a mai declarat el.

Vorbind de distrugerea pădurilor ucrainene după declanșarea invaziei rusești, el a făcut apel la comunitatea internațională să susţină crearea unei „platforme mondiale pentru a evalua impactul acţiunilor militare asupra climei şi mediului”. Un subiect care va fi adus în discuție miercuri, în cadrul unei eveniment organizat de Ucraina la COP27.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri