Zelenski s-a întâlnit cu Biden la Casa Albă: „Facem totul pentru a ne asigura că lumea este alături de voi”

Data publicării:
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat în vizită la Washington, s-a întâlnit cu omologul său american Joe Biden la Casa Albă
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat în vizită la Washington, s-a întâlnit cu omologul său american Joe Biden la Casa Albă Foto: Profimedia

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat în vizită la Washington, s-a întâlnit cu omologul său american Joe Biden la Casa Albă. Acesta a spus că SUA continuă să ofere sprijin în Kievului pentru a se apăra împotriva invaziei ruse, relatează CNN.

„La începutul acestei săptămâni, la Adunarea Generală a ONU, am spus clar că nicio țară nu poate fi cu totul sigură dacă nu ne ridicăm și nu apărăm libertatea Ucrainei în fața acestei brutalități și agresiuni rusești. De aceea am reunit o coaliție de peste 50 de țări — 50 de țări pentru a ajuta Ucraina să se apere. Este vital”, a spus Biden la începutul întâlnrii din Biroul Oval.

Biden a mai spus că SUA au început procesul „de oficializare a angajamentului pe termen lung față de securitatea Ucrainei”, împreună cu liderii din G7 și alți parteneri internaționali, „și de aceea susținem o pace justă și durabilă, una care respectă suveranitatea ucraineană și integritate teritorială.”

Biden a lăudat „curajul enorm” al poporului ucrainean.

„A inspirat lumea cu hotărârea de a apăra aceste principii și, împreună cu partenerii și aliații noștri, poporul american este hotărât să facă tot ce poate pentru a ne asigura că lumea este alături de voi”, a spus el.

Biden urmează să anunțe un nou pachet de asistență militară, în valoare de peste 325 de milioane de dolari, în timpul întâlnirii sale cu Zelenski. Potrivit a doi oficiali americani, pachetul ar urma să includă mai multă muniție cu dispersie. Ar fi a doua oară când SUA furnizează arma controversată Kievului.

Înainte de această întrevedere, Casa Albă a anunţat că Statele Unite vor livra Ucrainei „importante” mijloace de apărare aeriană, dar că preşedintele Joe Biden nu doreşte să furnizeze rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune solicitate de Zelenski.

Preşedintele american „a decis că nu va furniza ATACMS, dar nu a exclus această posibilitate în viitor”, a declarat consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, în cadrul unei conferinţe de presă.

Zelenski a spus că vizita sa în SUA este foarte importantă și i-a mulțumit lui Biden pentru sprijinul acordat de SUA.
Anterior, președintele ucrainean a vizitat Capitoliul și a spus că a avut un „dialog important” cu parlamentarii americani.

Totuși, Zelenski a ajuns pe Colina Capitoliului în mijlocul unei bătălii acerbe pentru buget, care ar putea declanșa blocarea activităților publice ale SUA, și s-a confruntat cu discuții dificile atunci când s-a întâlnit cu liderii Congresului, în spatele ușilor închise. Republicanii au propus un proiect de buget intermediar care nu include finanțare pentru Ucraina, o omisiune pe care liderul majorității din Senat, Chuck Schumer, a numit-o „o insultă la adresa Ucrainei și un cadou pentru Putin”.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...