Zelenski spune că războiul din Ucraina a ajuns într-un punct critic: „În ultimele 24 de ore au avut loc peste 100 de ciocniri intense”

Data actualizării: Data publicării:
volodimir zelenski sta la o masa
Zelenski spune că este o situație critică pe câmpul de luptă. FOTO: Profimedia Images

Preşedintele Volodimir Zelenski le-a cerut compatrioţilor, în alocuţiunea de sâmbătă seară, să reziste, pentru că este un moment critic al războiului, în condiţiile care în ultimele 24 de ore au avut loc peste 100 de „ciocniri intense” pe linia frontului. El le-a dat asigurări că Ucraina va primi în curând mai mult ajutor internaţional, pentru că în ianuarie şi februarie va încheia cu partenerii noi acorduri bilaterale „puternice”, care vor oferi ţării garanţii de securitate, dar în acelaşi timp a pledat pentru accelerarea acestui ajutor, subliniind urgenţa situaţiei de pe câmpul de luptă, transmite News.ro.

„În ceea ce priveşte garanţiile de securitate pentru Ucraina, pregătim noi acorduri cu partenerii noştri - acorduri bilaterale puternice. Ianuarie şi februarie ar trebui să aducă rezultate relevante. Vedem deja date specifice când ar putea fi semnate documente noi şi puternice. Sunt recunoscător întregii noastre echipe implicate în negocieri, tuturor acelor lideri care sunt pregătiţi pentru decizii cu adevărat ambiţioase”, a spus Zelenski.

Zelenski a explicat că prin întreaga arhitectură a garanţiilor de securitate sistemul de drept internațional este readus la viață.

„Cu întreaga arhitectură a garanţiilor de securitate - noua arhitectură - readucem, de fapt, sistemul de drept internaţional la viaţă, îl reanimăm. Iar când justiţia va fi restabilită în Ucraina, când securitatea noastră va fi restabilită, aceasta va funcţiona şi pentru alţii în lume”, a arătat Zelenski.

Zelenski spune că este o situație critică pe câmpul de luptă

În acelaşi timp, preşedintele ucrainean a sugerat că pe câmpul de luptă este o situaţie critică şi că este nevoie urgent de ajutor.

„Pregătim continuarea activităţii cu partenerii noştri-cheie privind sprijinul specific în domeniul apărării chiar acum, în aceste săptămâni şi luni. Vor exista noi pachete de apărare. Le sunt recunoscător tuturor prietenilor Ucrainei din întreaga lume care înţeleg că câmpul de luptă nu poate aştepta şi că salvarea de vieţi nu poate fi amânată, precum şi tuturor celor care încearcă să accelereze deciziile necesare - necesare acum”, a spus Zelenski, fără îndoială cu gândul la blocajul care există în Congresul american în legătură cu ajutorul pentru Ucraina..

„Numai în ultima zi, au avut loc peste o sută de ciocniri intense pe linia frontului”, a arătat Zelenski. El a spus că cele mai intense lupte au avut loc în Avdiivka, în direcţia Mariinka - Krasnohorivka, în direcţia Lîman, în direcţia Siverski, în direcţia Kupiansk, în direcţia Herson - în Krînki.

„Rezistenţa noastră acum, distrugerea inamicului, este de o importanţă critică. Rusia nu ar trebui să-şi facă iluzii că va reuşi. Şi le mulţumesc fiecăruia dintre soldaţii noştri, tuturor celor din Ucraina care luptă acum, care muncesc acum, care ajută pentru ca poporul nostru şi ţara noastră să câştige anul acesta”, a punctat liderul de la Kiev.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru, jignită de o artistă celebră din România. Ce a putut să spună despre prima doamnă a...
Digi FM
Dur pe ecrane, fără "armură" acasă. Dwayne Johnson s-a lăsat pe mâna fiicelor sale, care l-au machiat cu mult...
Pro FM
Sharon Osbourne, de neconsolat, în timp ce își ia adio de la sufletul ei pereche. Ozzy, înmormântat în orașul...
Film Now
Tom Cruise, relație complicată cu tatăl lui, care a murit de tânăr: Era un laș, un comerciant al haosului
Adevarul
Un puzzle preistoric se apropie de rezolvare: Cine a ridicat cu adevărat minunea arheologică Stonehenge?
Newsweek
CSM anunță „nucleara" pe pensiile speciale. Refuză tăierile de 10.000 lei. Dan și Bolojan, la zid
Digi FM
O familie de români din Spania şi-a pierdut toţi cei trei copii într-un accident de maşină. Cel mai mic...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
Surpriză uriașă. O continuare a uneia dintre cele mai îndrăgite comedii romantice, în discuții. Celine Song...
UTV
Cheloo, mesaj video după testul pozitiv pentru droguri: „Trăiesc o mizerie foarte bine pusă la punct”