Zelenski: Ucraina aşteaptă de la Occident un sprijin clar şi eficient în fața Rusiei. E important să vedem cine este adevăratul prieten

Data publicării:
Volodimir Zelenski
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a declarat că aşteaptă pentru ţara sa un sprijin „clar” şi „eficient” de la aliaţii occidentali în faţa Rusiei. Foto: Profimedia Images

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a denunţat, marţi, într-discurs adresat naţiunii, o încălcare a „suveranităţii şi integrităţii teritoriale” a Ucrainei după recunoaşterea independenţei celor două „republici” separatiste Donbas de către Moscova, de care el afirmă că „nu îi este frică”, scrie AFP.

„Ucraina consideră cele mai recente acte ale Rusiei o încălcare a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a statului nostru”, a spus el, adăugând că ucrainenii sunt „pe pământul lor” şi „nu se tem de nimic sau de nimeni” şi nu vor ceda „nicio singură bucată din ţară”.

Pe de altă parte, el a declarat că aşteaptă pentru ţara sa un sprijin „clar” şi „eficient” de la aliaţii occidentali în faţa Rusiei, după ce Moscova a recunoscut „republicile” separatiste din estul Ucrainei.

„Aşteptăm un sprijin clar şi eficient de la partenerii noştri”, a spus Volodimir Zelenski, conform Agerpres.

„Este foarte important să vedem acum cine este adevăratul nostru prieten”, a adăugat şeful statului ucrainean.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri