Geminide: Când poate fi urmărită cea mai spectaculoasă ploaie de meteori a anului

Data publicării:
Geminide
Ploaia de meteori Geminide va ajunge la apogeu în zilele următoare. Foto: Profimedia

Iubitorii de stele căzătoare şi pasionaţii de astronomie se pot aştepta în curând la un nou spectacol interesant pe cerul nocturn, întrucât ploaia de meteori Geminide va ajunge la apogeu în zilele următoare, informează DPA.

Apogeul acestei ploi de meteori este aşteptat pentru 14 decembrie, în jurul orei 19:00 GMT.

"Cu un număr teoretic de până la 150 de meteori pe oră, Geminide este considerată cea mai bogată ploaie de meteori a anului", a anunţat VdS, o organizaţie de astronomi amatori din Germania, citată de Agerpres. "În practică, în funcţie de luminozitatea cerului nocturn, veţi vedea între 30 şi 60 de meteori, ceea ce înseamnă o stea căzătoare la fiecare 1-2 minute", a transmis asociaţia germană.

Ploaia de meteori Urside este aşteptată să sosească după alte câteva zile, puţin înainte de Crăciun. Cea mai mare activitate a acestei ploi de meteori se va produce în noaptea dintre 22 şi 23 decembrie, în jurul orei 24:00.

Pentru a vedea cel mai bine meteorii Geminide, pasionaţii de astronomie trebuie să privească bolta cerească spre est, în cursul serii. Potrivit asociaţiei germane de astronomi amatori, şi alte corpuri cereşti foarte strălucitoare vor fi la rândul lor vizibile, dacă vremea o va permite.

Aceşti meteori par să provină din constelaţia Gemenii, aflată pe bolta cerească spre sud în timpul nopţii şi spre nord-vest în cursul dimineţii.

"Imediat după ce se întunecă afară, puteţi începe să îi căutaţi cu privirea pe cer", a anunţat aceeaşi asociaţie germană.

Condiţiile de vizionare a acestui fenomen astronomic ar trebui să fie deosebit de bune, întrucât o Lună Nouă va avea loc cu doar o zi înaintea perioadei de apogeu, ceea ce înseamnă că luminozitatea din partea Lunii se va afla la un nivel minim şi nu va perturba vizionarea.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...