Video Guvernul le face o nouă ofertă profesorilor pentru a înceta greva. Cadrele didactice trebuie să răspundă până duminică dimineață

Data actualizării: Data publicării:
Protest organizat de mai multe sindicate din domeniul educatiei, in Bucuresti, 25 mai 2023.
Guvernul vine cu o nouă ofertă pentru profesori. Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Guvernul le-a făcut o nouă ofertă profesorilor, sâmbătă seară, după ce aceștia au anunțat că vor continua greva, în care li se promite o creștere salarială de 25% imediat și acordarea a 50% din majorarea prevăzută în Legea salarizării de la începutul anului viitor, potrivit unui mesaj trimis de sindicaliști cadrelor didactice.

Acestora li se solicită un răspuns până mâine dimineață, la ora 09:00, cu o oră înainte ca Executivul să se reunească în ședință.

Astfel, oferta prevede o creștere salarială imediată cu 25%, acordarea unei tranșe anuale în valoare de 1.500 de lei pentru personalul didactic și auxiliar, până în anul 2027 și acordarea a 50%, de la 1 ianuarie, din noua grilă prevăzută de Legea salarizării pentru cadrele didactice.

Condiția este ca profesorii să decidă sâmbătă seara, pentru ca duminică dimineață să ofere un răspuns, se arată în mesaj.

Georgiana Iuzic, reporter Digi24: „Ar trebui explicat ce înseamnă acea creștere salarială de 25%. Ne referim la o completare a ordonanței de urgență care a fost aprobată în urmă cu o săptămână, acea ordonanță care prevedea creșterile salariale cu 1.000 de lei brut pentru profesori. După acele creșteri, nu aveau toți o majorare de 25%, unii aveau doar de 18%. Exemplu ar fi profesorii cu o vechime de 25 de ani în Învățământ. Acum Executivul vrea să aducă toate salariile la această majorare”.

În precedenta ofertă făcută de Guvern sindicatelor, în timpul protestului de vineri, la care au participat 12.000 de angajați din Educație, acestora li se oferise o creștere echivalentă cu 45% din valoarea grilelor stipulate în noua lege a salarizării și câte 1.500 de lei pe an, până în 2027.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri