MAE a emis o atenţionare de călătorie pentru românii care merg în Danemarca

Data publicării:
ministerul de externe romania

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Danemarcei că institutul local de meteorologie a emis un cod roşu de creştere a nivelului apei în partea de sud a zonei urbane Lillebaelt, partea de vest a Mării Baltice şi zona din jurul golfului Koge.

De asemenea, autorităţile au emis un cod galben de furtună pentru o mare parte a ţării, fiind prognozat un volum de ploi abundente pentru teritoriul întregii ţări, precizează MAE, potrivit Agerpres. 

Conform sursei citate, vântul va ajunge la rafale de furtună, cel mai accentuat în partea de sud a ţării.

Ploi abundente sunt prognozate până sâmbătă, cu risc de inundaţii în zonele de coastă joase din Sydostjylland, Sydvest şi în Sydfyn.

Nivelul apei va creşte cel mai pronunţat în partea de sud a oraşului Lillebaelt, în arhipelagul Sydfyn, coasta de sud a Lolland-Falster şi zona din jurul golfului Koge.

Pentru informaţii actualizate pot fi consultate paginile de Internet ale Institutul Danez de Meteorologie: https://www.dmi.dk/varsler/

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte cetăţenilor români să respecte recomandările autorităţilor daneze. Aceştia pot apela numărul european unic de urgenţă 112.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Copenhaga: +4539464363, +4539464774, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de către operatori în regim de permanenţă.

Totodată, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Regatul Danemarcei: +4527355537.

MAE recomandă cetăţenilor români care călătoresc în străinătate consultarea paginilor https://www.meteoalarm.org, https://copenhaga.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă", care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri