Maramureș. Cine nu plătește taxele ajunge pe lista rușinii și este arătat cu degetul de întreaga comunitate

Data publicării:
calculator peste bancnote lei
Foto: Getty Images

Cine nu plătește este arătat cu degetul de întreaga comunitate. Se întâmplă într-o localitate din Maramureș, unde localnicii care nu își achită dările la primărie apar pe site-ul instituției. Măsura este în vigoare de ceva timp și a dat roade până acum. 

În localitatea Săcălășeni, din județul Maramureș, Consiliul Local a găsit soluția pentru a-i încuraja pe oameni să-și achite taxele și impozitele la timp. Numele datornicilor sunt publicate pe site-ul primăriei.

"545 de persoane au restanțe. Sigur, având în vedere modul cum s-a desfășurat activitatea în acest an, s-a bulversat puțin și modul de colectare... chiar avem un grad de colectare de 95% în ultimii ani", spune primarul localității.

Aici, toată lumea cunoaște pe toată lumea, la oraș nu se știe așa de multă lume, de obicei persoanele care stai în bloc și așa mai departe, spune o localnic din Săcălășeni.
În ultimii doi ani, de când a fost aplicată această metodă, numărul rău-platnicilor a fost într-o continuă scădere. Mai puțin anul acesta. Din cauza pandemiei, s-a amânat colectarea taxelor și impozitelor.
Deși procedura fiscală prevede ca fiecare primărie sa afișeze public lista datornicilor, acest lucru nu se prea întâmpla, in special la sat, acolo unde să fii dator este o mare rușine.
Emilian Pop, primarul localității Săcălășeni: Este obligativitate prevăzută în lege care se penalizează în situația în care nu faci acest lucru. Noi, în prealabil, facem somații, înștiințări și în general lumea știe. Au fost ani în care am avut colectarea puțin peste 50%, ceea ce nu era normal.

Primăria din Săcălășeni a stabilit și un plafon pentru datorii. 200 de lei pentru persoanele fizice și 500 de lei pentru cele juridice. Dacă aceste limite sunt depășite, datoriile sunt publicate pe internet.

Redactare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...