Motorul unui tren de călători a luat foc lângă Pitești. Cei 60 de pasageri au scăpat nevătămați

Data publicării:
Un tren oprit între Pitești și Pârvu după un incendiu la motor, pe 30 mai 2023.
Motorul unui tren de călători a luat foc lângă Pitești. Foto: ISU Argeș

Motorul unui tren de călători a luat foc, marți seară, între stațiile Pitești și Pârvu, cei 60 de pasageri scăpând nevătămați și fiind preluați, mai târziu, de un alt tren, informează Agerpres.

La faţa locului au intervenit două autospeciale pentru stingerea incendiilor şi două ambulanţe SMURD de prim ajutor calificat de la Detaşamentul Bradu şi Secţia Costeşti.

"S-au asigurat măsuri specifice de prevenire şi stingere a incendiilor de către pompieri, la faţa locului fiind fumegaţie din zona compartimentului motor, unde au ars elemente combustibile. Nu au fost victime sau persoane care să necesite primul ajutor calificat, iar trenul a putut continua deplasarea către Gara Pârvu", au transmis reprezentanţii ISU Argeş.

Cei 60 de pasageri au fost preluați de alt tren din Gara Pârvu.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost scurgerea lichidelor combustibile pe suprafeţele elementelor fierbinţi din zona motorului, precizează ISU Argeş.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
ADN-ul lui Alain Delon, solicitat într-o instanţă elveţiană pentru a determina o posibilă paternitate...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...