O femeie din Suceava, care abia născuse, și-a învelit copilul într-o pătură și l-a ascuns în mașina de spălat

Data actualizării: Data publicării:
nou-nascut in spital
Credit foto: Guliver/Getty Images

Caz șocant în Suceava, unde o femeie de 32 de ani și-a ascuns copilul nou-născut în mașina de spălat. Totul a ieșit la iveală a doua zi, când femeia a mers la spital cu probleme cauzate de naștere, pe care a încercat să le ascundă. Medicii și-au dat seama, însă, ce s-a întâmplat și au anunțat Poliția, scrie Monitorul de Suceava. Oamenii legii au deschis dosar penal pentru pruncucidere.

Femeia, în vârstă de 32 de ani, din Vatra Dornei, născuse pe 14 martie 2024. Imediat după aceea, scrie sursa citată, mama a învelit nou-născutul într-o pătură și l-a ascuns în mașina de spălat din gospodărie.

A doua zi, din cauza unor probleme de sănătate ca urmare a nașterii, femeia s-a văzut nevoită să meargă la spital. Medicii și-au dat seama că femeia tocmai devenise mamă și, când au văzut că aceasta neagă adevărul, au alertat Poliția.

Oamenii legii au mers la spital, unde au audiat-o pe femeie. Într-un final, mama le-a spus ce a făcut cu nou-născutul. Femeia, care mai are un copil, a susținut, în fața polițiștilor, că bebelușul născut cu o zi în urmă nu era viu.

Ulterior, oamenii legii au mers acasă la femeie, unde au început verificările. Trupul neînsuflețit al copilului a fost dus la morgă pentru autospie.

În paralel, ancheta a fost preluată de un procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și vizează infracțiunea de pruncucidere.

În funcție de rezultatele necropsiei se va stabili dacă mama a comis fapta în cunoștință de cauză sau sub imperiul emoțiilor nașterii, mai scrie sursa citată.

 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri