O vânzătoare din Capitală a ajuns după gratii pentru că și-a înscenat un jaf. Scenariul pus la cale a fost demontat de polițiști

Data publicării:
femeie arestata
Credit foto: Guliver/Getty Images

O vânzătoare din București a ajuns după gratii, după ce și-a înscenat un jaf. Femeia de 29 de ani a sunat la 112 și a anunțat că a fost victima unei jaf, iar hoțul ar fi plecat cu toate încasările, respectiv 4.700 de lei. Vânzătoarea acuzată acum de delapidare ar fi avut și 3 complici, spun polițiștii.

Jaful pus la cale de cei 4 indivizi ar fi avut loc pe 13 octombrie 2023, aproape de miezul nopții.

"În jurul orei 23:45, Secția 13 Poliție a fost sesizată prin SNUAU 112 de către o femeie, angajată a unei societăți, cu privire la faptul că la aceeași dată, în jurul orei 23.30, un bărbat, având fața acoperită, ar fi pătruns în incinta punctului de lucru, iar prin acte de violență, ar fi sustras 4.700 de lei, bani proveniți din încasările realizate în decursul zilei, după care, acesta ar fi părăsit zona", transmite Poliția Capitalei.

În urma cercetărilor, polițiștii au constatat că povestea vânzătoarei nu se confirmă și că, de fapt, femeia ar fi înscenat totul. Nu singură, ci cu ajutorul a trei complici:

"La data de 13 octombrie 2023, în baza unei înțelegeri prealabile între femeia de 29 de ani și alte două femei, ar fi stabilit să sustragă încasările societății la care prima dintre acestea era angajată. Astfel, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, aceasta ar fi scos din spațiul de depozitare 4.700 de lei, pe care îi avea în gestiune, așezându-i la vedere, astfel încât femeia de 27 de ani să-i poată sustrage, în contextul simulării comiterii unei tâlhării, prin folosirea unui spray iritant lacrimogen. Acestea ar fi fost ajutate de alte două persoane, respectiv un bărbat de 27 de ani, precum și de o femeie de 19 ani, care le-ar fi acordat sprijin, transportând persoanele bănuite cu mașina", transmite Poliția Capitalei.

Cei 4 și-ar fi împărțit apoi banii, în cote diferite, spun polițiștii. Pentru a proba acuzațiile, oamenii legii au făcut percheziții la domiciliile celor 4 suspecți. După audieri, vânzătoarea și cei trei complici au fost reținuți pentru 24 de ore pentru delapidare..

Cercetările sunt continuate de Serviciul de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nicuşor Dan a răbufnit după ce a fost jignit de un român pe stradă! Preşedintele nu s-a putut abţine...
Digi FM
Violeta, fiica Andreei Marin, și-a început viața de studentă la Cornell University. Cum arată camera de cămin...
Pro FM
Andra a împlinit 39 de ani, iar Cătălin Măruță i-a transmis un mesaj emoționant: „Fără tine nu am fi noi”
Film Now
Ce sfaturi a primit Pamela Anderson de la Priscilla Presley pentru remake-ul filmului „The Naked Gun”: „Ea...
Adevarul
Marile pericole la adresa României, identificate de un expert de la Oxford: „Mă îndoiesc că putem evita un...
Newsweek
Care stat din Europa a mai introdus CASS la pensie? Pensionarii vor primi bani în plus abia în 2026
Digi FM
Coșmar de nedescris pentru o turistă din Bali. Ce i s-a întâmplat după ce a băut un cocktail toxic: „Are...
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă renunți la zahăr timp de două săptămâni? Efectele sunt vizibile chiar și la...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Ce avere și ce cheltuieli are Stifler din "American Pie". Veniturile lui Seann William Scott, dezvăluite în...
UTV
George Burcea, reacție ironică după ce a fost înlocuit în sezonul 2 din „Wednesday”. „Am cerut 5 milioane de...