Percheziții de amploare la traficanți de droguri: 250 de persoane urmează să fie audiate. Printre suspecți se află și 3 profesori

Data actualizării: Data publicării:
droguri
IGPR anunţă că marţi dimineaţă se desfăşoară 260 de percheziţii în mai multe dosare, majoritatea pentru trafic de droguri. Foto: Poliția Română

IGPR anunţă că marţi dimineaţă se desfăşoară 260 de percheziţii în mai multe dosare, majoritatea pentru trafic de droguri, şi că 250 de persoane urmează să fie audiate. Alte infracţiuni vizate sunt trafic de persoane şi de minori, exploatarea persoanelor vulnerabile, pornografie infantilă, trafic de migranţi şi criminalitate informatică.

ACTUALIZARE 11.30 Sute de descinderi ale procurorilor antitero la traficanții de droguri din țară. Trei profesori ar fi implicați în rețelele vizate de descinderi. Potrivit informațiilor Digi24, doi dintre profesori sunt din Buzău, unul preda la o școală specială, unul la un liceu tehnologic din oraș. Anchetatorii au furnizat și informații despre modul în care aceștia operau. Aceștia erau căutați de cumpărători pe internet. Cei doi profesori se află la audieri. Al treilea este un profesor de engleză din Bacău, care a fost dus marţi la audieri de procurorii DIICOT Bacău, suspectat trafic de droguri de risc.

ACTUALIZARE 11.00 Purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Georgian Drăgan, a precizat cu puțin timp în urmă, la Digi24, că acest tip de operațiuni mamut vor continua și în perioada următoare. Obiectivul Ministerului de Interne este în acest moment reducerea consumului de droguri, un fenomen îngrijorător, mai ales în rândul adolescenților.

„Poliția Română cu DIICOT și cu sprijinul Jandarmeriei efectuează 260 percheziții domiciliare și vor conduce la audieri 250 de persoane vizate. Dintre cele 50 de operațiuni la nivel național, 37 vizează traficul de droguri și sunt puse în executare 200 de mandate de perchezitii domiciliare și 200 de persoane vor fi conduse la audieri. Colegii mei au descoperit sume de bani importante, cantități de droguri precum și obiecte interzise la deținere”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Georgian Drăgan.

”La acest moment, în cadrul unei ample operaţiuni, Poliţia Română şi procurorii D.I.I.C.O.T., cu sprijinul Jandarmeriei Române, efectuează peste 50 de acţiuni operative, pentru destructurarea unor grupări infracţionale organizate, specializate în trafic de droguri, trafic de persoane şi de minori, exploatarea persoanelor vulnerabile, pornografie infantilă, trafic de migranţi şi criminalitate informatică. În cadrul operaţiunii coordonate, realizate la nivel naţional, poliţiştii, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., vor pune în executare peste 260 de mandate de percheziţie domiciliară şi 250 de mandate de aducere”, anunţă IGPR.

Astfel, sunt desfăşurate 37 de acţiuni operative pe linia combaterii traficului de droguri, urmând a fi puse în executare 212 mandate de percheziţie domiciliară şi aproximativ 200 de mandate de aducere, precum şi 10 acţiuni operative pe linia combaterii criminalităţii informatice, urmând a fi puse în executare 20 de mandate de percheziţie domiciliară, scrie news.ro.

De asemenea, poliţiştii şi procurorii efectuează 3 acţiuni operative pe linia combaterii traficului de persoane, urmând a fi puse în puse în aplicare 25 de mandate de percheziţie domiciliară, precum şi o acţiune operativă pe linia combaterii traficului de migranţi, urmând a fi puse în executare 4 mandate de percheziţie domiciliară.

”Acţiunea face parte dintr-o serie de iniţiative similare, desfăşurate la nivelul Poliţiei Române şi D.I.I.C.O.T., începând cu anul 2018 şi relevă preocuparea structurilor specializate în combaterea criminalităţii organizate de a investiga în mod constant activitatea infracţională a grupurilor criminale organizate, care activează pe teritoriul naţional sau având componentă transnaţională, dar şi alte fapte grave, asociate criminalităţii organizate.

Percheziţiile efectuate astăzi, 26 septembrie 2023, au scopul de a obţine probe despre activitatea ilegală a grupurilor de criminalitate organizată, pentru tragerea lor la răspundere penală a persoanelor implicate, precum şi identificarea bunurilor susceptibile de a fi confiscate sau destinate recuperării prejudiciilor”, precizează IGPR.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...