Polițiștii organizează proteste, nemulțumiți de anunțul creșterii vârstei de pensionare

Data publicării:
Zeci de persoane protestează în fața Ministerului Afacerilor Interne, în Bucuresti, vineri, 29 ianuarie 2021, acțiune la care participă sindicaliștii din SNAP
Polițiștii anunță proteste, nemulțumiți de anunțul creșterii vârstei de pensionare. Foto: Ilona Andrei/Inquam Photos

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) a anunțat că va organiza proteste de stradă pe 6, 7 şi 8 iunie și că va bloca sistemul dacă se vor adopta amendamentele depuse la legea pensiilor speciale care includ și creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani.

"Având în vedere situaţia existentă în ţară generată de lipsa de responsabilitate a guvernanţilor, care au produs şi întreţinut o nemaiîntâlnită degringoladă legislativă; zvonuri publice legate de aşa-zisa «specialitate» a pensiilor ocupaţionale (militare), salarizare precară în Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională; nerespectarea cadrului legislativ şi a etapelor de aplicare a Legii 153/2017, SNPPC va declanşa într-o primă etapă proteste în stradă, urmând ca, în funcţie de evoluţia situaţiei să adopte noi măsuri de reacţie şi protest în vederea îndeplinirii următoarelor obiective care îşi pun amprenta inclusiv pe deficitul de personal nemaiîntâlnit până în prezent în MAI, când, pentru prima dată, în şcolile de agenţi de poliţie, după etapa verificării cunoştinţelor, au rămas 0,57 candidaţi/loc, pe 30.05.2023 urmând să debuteze examinările medicale care, cu siguranţă, vor reduce şi mai mult numărul de candidaţi rămaşi în cursă", se arată în comunicatul SNPPC, potrivit Agerpres.

Astfel, în urma consultării celor 74 de organizaţii SNPPC din ţară (poliţie, poliţie de frontieră şi poliţie imigrări), sindicatul a luat decizia organizării de mişcări sindicale, având două revendicări principale: aplicarea în integralitate a Legii 153/2017 pentru întreaga familie ocupaţională Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională începând cu 01.07.2023 și scoaterea Legii 223/2015 din PNRR.

"Nu suntem de acord cu modificările propuse la Legea 223/2015 în Senat şi nici cu noile amendamente propuse la Camera Deputaţilor", afirmă sindicaliştii.

Într-o primă etapă SNPPC va organiza şi desfăşura proteste la sediile MAI - Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerului Muncii, în zilele de 6, 7 şi 8 iunie 2023, între orele 11:00 - 14:00, urmând să fie extinse la Guvern, Comisia Europeană, la sediul din Bucureşti, şi la Camera Deputaţilor.

"După aceste prime proteste, în funcţie de evoluţia situaţiei le vom intensifica, putând ajunge chiar la blocarea sistemului. Rugăm toţi poliţiştii, personalul contractual, pensionarii din MAI, dar şi din familia ocupaţională Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională să participe în număr cât mai mare la aceste proteste. Este cazul să ne arătăm nemulţumirile. Atragem atenţia guvernanţilor că, în cazul în care solicitările noastre nu vor fi soluţionate, vom trece la proteste masive, inclusiv la blocarea sistemului. Avem soluţii să blocăm sistemul! Nu ne provocaţi!", se mai arată în documentul citat.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prima apariție oficială a Mirabelei Grădinaru alături de Nicușor Dan. Ținuta și gesturile ei au atras toate...
Digi FM
Un tată divorțat a fost găsit mort în casă după o lună în care a consumat doar bere. Fiul său de 16 ani a...
Pro FM
Cine va moșteni averea de sute de milioane de euro a lui Julio Iglesias. Are afaceri de succes, un avion de...
Film Now
Salma Hayek, dans senzual lângă piscină. Cum arată actrița în costum de baie la 58 de ani: „Tu nu...
Adevarul
Imagini incredibile pe străzile unui oraș din Spania. Blocuri de gheață formate în luna iulie de grindina de...
Newsweek
CCR a motivat de ce trebuie să se pună CASS la pensiile peste 3.000 lei. „E obligația pensionarilor”
Digi FM
Ada Galeș, un nou mesaj de pe patul de spital, după ce a fost operată a patra oară: „Am medici...
Digi World
Detaliul pe care-l ignori de cele mai multe ori când folosești mașina de spălat și care-ți poate aduce doar...
Digi Animal World
Val de reacții după ce o femeie a spus că își lasă câinele singur în curte toată ziua: „Vă rog să citiți...
Film Now
Imagini inedite cu Jason Statham,"dintr-o altă viață". Înainte de a fi durul din filmele de acțiune, a luptat...
UTV
Cum arată vila Mihaelei Rădulescu din Monaco, locul unde și-a petrecut 10 ani alături de Felix: „Acum fac...