Primul român prins că spiona pentru Putin. Fotografia obiective militare NATO în România și transmitea informații prin ambasada rusă

Data actualizării: Data publicării:
ambasada rusiei la bucuresti
Ambasada Rusiei din București. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un cetățean român a fost prins că spiona pentru Vladimir Putin. El este acuzat de trădare și a fost arestat la propunerea DIICOT. Acesta filma și fotografia convoaie militare și instituții-cheie, iar informațiile le trimitea la Kremlin prin ambasada rusă. 

Infracțiunea comisă de român este de trădare în formă continuată. Bărbatul ar fi filmat și fotografiat convoaie militare care treceau prin România și le-ar fi transmis Kremlinului prin intermediul ambasadei ruse. 

„La data de 23.05.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea unui inculpat (cetățean român), cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trădare.

Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că începând cu anul 2022 acesta a procedat la supravegherea unor obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea, colectând informații cu caracter militar și efectuând fotografii privind tehnica militară de luptă și deplasarea personalului în zona de graniță cu Ucraina, pe care le-a transmis către diplomați din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București. În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă”, a transmis DIICOT. 

La propunerea DIICOT, Curtea de Apel București a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul DIICOT - Structura Centrală şi ai Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi structurilor subordonate.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului Român de Informaţii, Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei „Vlad Ţepeş”.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Tehnic şi de Criminalistică al DIICOT şi Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Melania Trump, agent sub acoperire! Soţia lui Trump l-a 'făcut' imediat pe Putin, liderul de la Kremlin a...
Digi FM
Nicușor Dan, fotografiat într-un avion low-cost, alături de fiica sa. Imaginile ajunse pe internet sunt virale
Pro FM
Soția tenorului Andrea Bocelli, imagine rară din vacanță. Fanii au reacționat imediat: „Pari atât de fericită...
Film Now
Cine este presupusul iubit al Jessicăi Alba. Actrița, surprinsă cu actorul din „Captain America” la doar...
Adevarul
Șefă de cabinet la Curtea de Conturi fără studii superioare: cazul fiicei șoferului șefului DNA
Newsweek
Bolojan dă, azi, examen cu agențiile de rating. Fără bani de pensii din toamnă, dacă picăm la „junk”
Digi FM
Scandal în Rusia. Un oficial al lui Putin, acuzat că ar fi folosit un avion militar pentru a-și plimba amanta...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Teroare pe străzile din Pakistan. Momentul când un leu de companie a evadat și a atacat o mamă și doi copii
Film Now
John Goodman, de nerecunoscut după ce a slăbit 90 de kilograme în ultimii ani. Actorul, în centrul atenției...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu