Profesor de sport din Craiova, reținut pentru proxenetism. Își racola victimele prin metoda loverboy și le obliga să facă sex pe bani

Data actualizării: Data publicării:
detinut dupa gratii
FOTO: Shutterstock

La școală profesor, în timpul liber proxenet. Un profesor de sport de la un liceu din Craiova a fost reținut 24 de ore de poliție pentru că ar fi ademenit mai multe tinere prin metoda "loverboy". Anchetatorii i-au percheziționat locuința și, în urma dovezilor găsite, îl acuză acum de proxenetism. De pe urma "iubitelor" sale, bărbatul ar fi câștigat, în total, 70.000 de euro.

UPDATE ora 15:30

Dascălul acuzat de proxenetism a fost lăsat liber.  Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a decis că profesorul de educație fizică nu reprezinta un pericol și se poate întoarce  la ore.

 

ȘTIREA INIȚIALĂ

Faptele, spun anchetatorii, ar fi avut loc în perioada 2013-2017.

"Folosindu-se de metoda 'loverboy' şi speculând starea de vulnerabilitate a patru femei din judeţul Dolj, le-ar fi determinat pe acestea să practice prostituţia în Germania, Italia şi Norvegia, sumele de bani astfel obţinute, aproximativ 70.000 de euro, fiind însușite de bărbat", a transmis IPJ Dolj.

Bărbatul era profesor de educație fizică și sport la Liceul de Artă ”Marin Sorescu” din Craiova. Pe rețelele sociale se afișa cu haine de firmă și mașini scumpe. În urma perchezițiilor făcute miercuri în locuința lui, polițiștii au ridicat mai multe probe. După audieri, profesorul de sport a fost reținut și și-a petrecut noaptea în arestul IPJ.

În cursul zilei de joi, bărbatul, care este acuza pentru proxenetism în formă continuată, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunerea de arestare preventivă. 

 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri