Prognoza meteo pentru ziua de marți, 23 aprilie 2019. Vremea se schimbă brusc: 29 de grade în prag de weekend

Data publicării:
Prognoza meteo pentru ziua de marți, 23 aprilie 2019. Vremea se schimbă brusc. 29 de grade în prag de weekend

Temperaturile vor creşte de miercuri în toată ţara, astfel că în prag de weekend vor ajunge la valori în jur de 29 de grade Celsius. Cum se anunţă vremea astăzi, aflăm din rubrica meteo.

Pe parcursul zilei va ploua slab în regiunile vestice, sud-vestice şi centrale, iar la altitudini mari vor fi precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a ţării, cu viteze mai mari în sudul Banatului şi în zona montană înaltă. Temperaturile vor ajunge la 21 de grade Celsius, doar în nord-vest.

Prognoza meteo pentru următoarele patru zile

Vremea se va încălzi de miercuri în toată ţara. Ploile vor fi puţine, iar vântul va continua să sufle cu putere în nordul Moldovei şi în zonele montane înalte. În prag de weekend, valorile termice vor urca până la 29 de grade Celsius, dar tot atunci vremea va deveni treptat instabilă în vest, în sud-vest şi în centru. Astfel că vineri seara se vor semnala averse, posibil însoţite şi de descărcări electrice.

Prognoza meteo pentru București

În Capitală vremea se va menţine mai rece decât ar fi normal la această dată. Temperaturile vor avea valori în jur de 16 grade Celsius, iar vântul va sufla în general moderat. Cerul va avea înnorări spre seară, când, trecător, va ploua slab. 

De miercuri vremea va fi tot mai caldă în Bucureşti. Norii vor fi puţini, şansele de ploaie vor fi scăzute, iar vântul va sufla slab şi moderat. Vineri, temperaturile vor ajunge la 23 de grade Celsius, iar vremea se va menţine frumoasă.

Prognoza meteo pentru zona de munte

La munte vor predomina ninsorile, la altitudini mari, în Carpaţii Meridionali şi Occidentali, şi va ploua în rest. De la mijlocul săptămânii vremea se va încălzi, dar vântul va sufla cu putere pe creste, în Munţii Banatului şi în masivele sudice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri