Protestul piloților a dus la pierderi de 2,5 milioane de euro pentru TAROM

Data actualizării: Data publicării:
OTOPENI - AEROPORT - ZBORURI TAROM ANULATE - 8 IUL 2024
Protestul spontan al piloților Tarom a cauzat pierderi uriașe pentru companie. Aproximativ 2,5 milioane de euro au fost pierdute în doar o zi. Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Protestul spontan al piloților TAROM a cauzat pierderi uriașe pentru companie. Aproximativ 2,5 milioane de euro au fost pierdute în doar o zi, potrivit Agerpres. Piloții companiei Tarom au protestat luni din cauza condițiilor de muncă și a conducerii deficitare din companie. Ei au spus că nu pot zbura din motive medicale.

„Astăzi, piloţii au tras un semnal puternic de alarmă, protestând împotriva condiţiilor actuale de muncă şi a managementului deficitar din companie. Această acţiune este un semnal de alarmă, având în vedere că numeroase aspecte critice, inclusiv cele legate de siguranţa pasagerilor, au fost ignorate prea mult timp. (...) Această întrerupere a activităţii, deşi necesară, este regretabilă pentru pasagerii noştri. Înţelegem inconvenienţele cauzate şi ne exprimăm regretul pentru disconfortul şi discontinuitatea pe care le resimt, acesta fiind şi unicul motiv pentru care demersurile noastre au apărut în al 12-lea ceas. Acţiunile noastre sunt motivate de dorinţa de a îmbunătăţi siguranţa şi calitatea serviciilor oferite, asigurând un mediu de lucru sigur şi demn pentru echipajul nostru", se spune în comunicatul remis AGERPRES.

Ce nemulțumiri au piloții TAROM

Printre nemulțumiri, angajații TAROM au menționat și alimentația necorespunzătoare, unformele vechi, dar și salariile mici. Angajații spun că au semnalat aceste nereguli în ultimele 8 luni, pe diverse căi, însă conducerea nu a luat nicio măsură. 

„Această nerespectare a reglementărilor pune în pericol atât sănătatea noastră, cât şi siguranţa operaţiunilor de zbor. Considerăm că este de prisos să justificăm importanţa unei alimentaţii adecvate în acord cu legea în vigoare. Uniformele personalului navigant TAROM, vechi şi incomplete, nu respectă standardele de protecţie a muncii (Legea 319/2006 şi HG 355/2007). Aceasta afectează direct siguranţa personalului în timpul operaţiunilor şi compromite imaginea profesională a companiei. Siguranţa la bordul aeronavelor noastre depinde de echipamente corespunzătoare şi de condiţii de muncă adecvate, ceea ce în prezent nu este garantat", afirmă piloții. 

Piloții nu au fost mulțumiți nici de discuțiile care s-au purtat azi cu Ministerul Transporturilor. 

"Astăzi ne-am angajat în negocieri cu Ministerul Transporturilor, fără rezultate concrete. În loc să se rezolve problemele semnalate, s-a recurs la amânări şi ameninţări cu înlocuirea personalului cu echipaje de la companii concurente. Această lipsă de acţiune a culminat cu o pierdere financiară semnificativă pentru TAROM. În doar câteva ore de protest, compania a înregistrat pierderi de aproximativ 2,5 milioane de euro, sumă care ar fi fost suficientă pentru a acoperi majorările salariale pe un an întreg. Facem un apel urgent către conducerea TAROM şi autorităţile competente să ia măsuri imediate şi concrete pentru remedierea problemelor semnalate. Este esenţial să se asigure condiţii de muncă corespunzătoare, să se respecte legislaţia privind siguranţa şi să se ofere beneficii conforme cu standardele industriei, pentru a menţine siguranţa şi profesionalismul operaţiunilor noastre", afirmă sindicatul piloţilor, potrivit sursi citate anterior. 

Compania TAROM a anulat luni 10 curse interne şi externe din cauza indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului de zbor, a anunţat operatorul aerian.

Editor : Andreea Burghelea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Google te lasă fără telefonul ieftin: Decizia legată de...
Digi FM
Ce salariu are o stewardesă româncă angajată la o companie din Orientul Mijlociu: „Devine atractiv când iei...
Pro FM
E în formă maximă, are 53 de ani în buletin și pare de cel mult 30. Cum arată celebra Thalia în costum de baie
Film Now
Demi Moore a intuit pierderea Oscarului chiar cu câteva clipe înainte de a fi anunțată câștigătoarea: „Am...
Adevarul
Băutura care place creierului și este recomandată de medicul Vlad Ciurea. „Desface vasele cerebrale și...
Newsweek
Se pregătește o tăiere de pensie între 200 lei și 700 lei. E nevoie de sacrificii. Avertisment dur
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce se întâmplă cu oasele când îmbătrânim? Noi descoperiri despre reducerea rezistenţei ţesutului osos
Digi Animal World
VIDEO Cinci elefanţi de la ZOO, surprinşi formând un ”cerc de alertă” pentru a proteja un pui în timpul unui...
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...