România, parte în cel mai mare proiect european de cercetare privind optimizarea consumului de energie în locuinţe

Data publicării:
Stâlpi de electrificare în Hermania fotografiați pe 10 aprilie 2023.
Foto: Profimedia Images

Consumatorii români de energie sunt invitaţi să participe, începând de joi, la o campanie europeană ce îşi propune să determine cele mai bune moduri de eficientizare a consumului de electricitate în locuinţe, prin măsuri care nu presupun costuri, notează Agerpres.  

Conform unui comunicat al Observatorului Român al Sărăciei Energetice (ORSE), campania se derulează prin proiectul de cercetare european ENCHANT, finanţat prin programul de cercetare şi inovare Orizont 2020 al Uniunii Europene, şi se desfăşoară în şase state: Norvegia, Germania, Austria, Italia, Turcia şi România.  

La nivel naţional, proiectul este implementat de Centrul pentru Studiul Democraţiei, iniţiatorul ORSE, împreună cu Universitatea Babeş-Bolyai, Primăria şi Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca şi compania Electrica Furnizare.  

În premieră, informaţiile colectate despre consum vor fi modelate cu ajutorul unui sistem inovator de interpretare a datelor bazat pe inteligenţă artificială, pentru a produce scenarii de politici publice adaptate la realitatea din teren şi diversitatea de situaţii, şi nu politici de sprijin uniforme la nivel naţional, care nu ţin cont de nevoile specifice ale gospodăriilor. 

Proiectul de cercetare ENCHANT îşi propune să sprijine tranziţia energetică şi încearcă să înţeleagă nevoia şi comportamentul de consum de electricitate în locuinţele din Europa şi de ce informaţii au nevoie gospodăriile pentru a reuşi să-şi eficientizeze consumul.  

Datele sunt colectate printr-o metodă consacrată în medicină denumită Randomized Control Trail (RCT) şi vizează participarea voluntară a gospodăriilor în grupuri experimentale care testează comportamente de consum. Tehnicile de intervenţie comportamentală bazate pe ştiinţă, testate anterior în laboratoare, sunt testate în ENCHANT în viaţa reală, într-un efort la scară largă fără precedent, care vizează milioane de cetăţeni europeni. 

Faptul că în ENCHANT participă consumatori din şase state europene produce o oportunitate imensă de învăţare a comportamentelor de consum într-o varietate de contexte sociale, economice sau culturale, producând o bază largă de soluţii de politici publice, se menţionează în comunicat. 

"ENCHANT este un proiect de cercetare care încearcă să afle ce i-ar putea ajuta pe români să îşi reducă consumul de energie din gospodărie şi care sunt limitele acestui deziderat. Proiectul face parte din iniţiativa mai largă - Living Lab - a Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din Universitatea Babeş-Bolyai, prin care se testează eficacitatea unor măsuri şi politici publice în comunităţi. Informaţiile venite dinspre gospodării vor rezulta în soluţii de politici publice produse cu ajutorul inteligenţei artificiale, care să fie aplicate în sprijinul consumatorilor casnici la nivel european, naţional sau local, ţinând cont de realităţile gospodăriilor. Miza acestor lucruri este importantă, la fel şi participarea consumatorilor", a declarat Anca Sinea, cercetător al Universităţii Babeş-Bolyai, coordonatoarea ORSE şi a campaniei implementate în România. 

Aceasta a menţionat că, în ceea ce priveşte beneficiile pentru consumatorii români ce vor participa la acest exerciţiu, pe lângă informaţiile interesante pe care le pot obţine cu privire la propriul consum de energie, ei vor primi sugestii şi recomandări despre cum pot economisi mai multă energie în locuinţa proprie, ceea ce, luând în calcul nivelul actual al preţurilor la energie, poate fi un lucru bine-venit.  

În plus, pe baza constatărilor la care se va ajunge prin agregarea tuturor datelor primite de la consumatori, aceştia vor avea ocazia să influenţeze politicile europene şi naţionale, prin propunerea unor scenarii de politici publice mult mai favorabile situaţiei consumatorilor. 

"Ca să beneficieze de încrederea românilor, procesul de tranziţie energetică trebuie să ţină cont de provocările şi nevoile specifice pe care cetăţenii noştri le au şi să contribuie la creşterea calităţii vieţii. De aceea, invit cetăţenii să participe la acest exerciţiu necesar îmbunătăţirii procesului de luare a deciziilor în domeniul energiei - un subiect de mare importanţă mai ales în perioada de criză energetică pe care o traversăm", a spus Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca. 

La rândul său, Daniel David, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, a subliniat că cercetătorii îşi doresc să fie ajutaţi să înţeleagă modul în care se consumă energia în locuinţă şi cum comportamente de consum formate în timp pot fi schimbate.  

"În acest sens, obiectivele asumate de proiect sunt ambiţioase, demersul ştiinţific este rafinat de oameni de ştiinţă de vârf şi este consolidat pe un volum de studii de specialitate fără precedent. Dar miza datelor venite dinspre consumatorii casnici rămâne importantă. Fără participarea cetăţenilor în acest exerciţiu, expertiza cercetătorilor va avea ca bază cel mult o serie de presupuneri, iar soluţiile care vor fi propuse în vederea eficientizării consumului de energie sau îmbunătăţirii calităţii mediului înconjurător s-ar putea să nu aibă efectele scontate", a explicat Daniel David. 

Conform studiilor repetate realizate de Electrica Furnizare, consumatorii de energie electrică din România manifestă o disponibilitate mare de schimbare a comportamentului în ceea ce priveşte consumul de energie electrică, aceştia declarându-se deschişi la a primi informaţii practice cu privire la diverse metode de reducere a consumului de energie în locuinţe. 

"Această tendinţă ne indică un imens potenţial ce poate avea impact major în eficientizarea consumului de energie la consumatorii casnici, în contextul obiectivelor specifice europene şi naţionale. Platforma ENCHANT este un instrument de legătură între Electrica Furnizare, în calitate de furnizor important pe piaţa de energie din România, consumatori, mediul universitar şi autorităţile publice în vederea identificării de soluţii funcţionale şi cu efecte pe termen lung", a afirmat Darius Meşca, directorul general Electrica Furnizare. 

Campania de economisire a energiei electrice gospodăriile din România se va derula prin intermediul platformei ENCHANT, destinată colectării de date despre consumurile de energie ale gospodăriilor, disponibilă şi în limba românăEa durează şase săptămâni pentru fiecare utilizator înscris. 

Consumatorii înscrişi voluntar pe platforma proiectului sunt rugaţi să răspundă la un set de întrebări privind consumul propriu de electricitate pentru a-i ajuta pe cercetători să înţeleagă mai bine care este tiparul de consum al gospodăriei lor. Apoi, timp de şase săptămâni, consumatorii vor raporta cu frecvenţă săptămânală consumul propriu de energie electrică, care se poate obţine fie de pe contorul de electricitate instalat în locuinţă, fie de pe aplicaţia special destinată, în cazul celor care deţin un contor inteligent.  

De asemenea, în acest interval de timp, participanţii vor primi e-mailuri săptămânale cu sfaturi care vizează îmbunătăţirea şi evoluţia consumului ca urmare a implementării recomandărilor primite dinspre platformă.

Organizatorii proiectului ENCHANT speră că această campanie îi va ajuta pe consumatorii implicaţi să îşi reducă semnificativ costurile cu energia electrică şi că ambele părţi pot învăţa multe din această experienţă. 

Observatorul Român al Sărăciei Energetice (ORSE) este un proiect iniţiat de către Centrul pentru Studiul Democraţiei, think-tank înfiinţat în anul 2006 în cadrul Departamentului de Ştiinţe Politice, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj, în cadrul căreia funcţionează ca centru de cercetare acreditat. 

Scopul acestei iniţiative este de a oferi o perspectivă de 360 de grade asupra sărăciei energetice la nivel naţional şi de a oferi expertiza necesară pentru combaterea acestui fenomen complex, ce afectează o mare parte a populaţiei.

Editor : M.D.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...