Video Satul în care șase din 10 localnici au votat pentru schimbarea numelui localității. Motivul pentru care oamenii au cerut referendum

Data publicării:
vot electoral
Credit foto: Guliver/Getty Images

Într-un sat din județul Mehedinți, alegerile prezidențiale nu au fost cel mai important eveniment al zilei de duminică. A fost și referendumul local, prin care numele localității a fost schimbat. Motivul: confuziile create, de-a lungul timpului, între așezarea lor și comuna de care aparțin, cu nume similar. 59% dintre locuitori au fost de acord ca, în loc de Bâlvăneștii de Jos, satul să revină la numele Băsești, cum se numea până în 1968.

Localnică: Uite, eu acum aștept un pachet de la București, că de aia am și ieșit. Bâlvăneștii de Jos. Duce la comună, nu aduce aici.

71 din cei 120 de localnici ai satului au votat pentru schimbarea numelui așezării lor. Cred că modificarea va face ca ambulanțele și corespondența să ajungă la ei, nu în centrul comunei.

Localnică: De multe ori se încurca, se ducea la Bâlvănești.

Mihăiță Băsescu, primar Bâlnăveștii de Jos: Procedural nu a fost ușor! Trebuia să ne alipim și noi de niște votări, că așa nu puteam ca și comună, să ținem cheltuielile și toate cele.

Nu doar numele îi deranjează pe oameni, ci și lipsa drumurilor și a rețelelor de utilități.

Localnic: Asfaltul vine de undeva de la deal, au făcut aproximativ un kilometru și ceva. Și urmează probabil undeva, în următorii 20 de ani, să finalizăm și această cale de acces, mai sunt încă 2 kilometri.

După validarea referendumului, o hotărâre de Guvern va schimba oficial numele satului. Apoi, localnicii trebuie să își facă noi acte de identitate și de proprietate.

reporter: Elena Alexandru
operator: Adrian Niță

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Melania Trump, agent sub acoperire! Soţia lui Trump l-a 'făcut' imediat pe Putin, liderul de la Kremlin a...
Digi FM
Elizabeth Hurley, îndrăzneață și spectaculoasă la 60 de ani. Pozează cu dezinvoltură în costume de baie...
Pro FM
Soția tenorului Andrea Bocelli, imagine rară din vacanță. Fanii au reacționat imediat: „Pari atât de fericită...
Film Now
Cine este presupusul iubit al Jessicăi Alba. Actrița, surprinsă cu actorul din „Captain America” la doar...
Adevarul
Albert NBN, care a înjurat România la „Beach, Please!”, are doar 6 clase şi este fiul unui interlop din...
Newsweek
Plata CASS la pensiile peste 3.000 lei, atacată la CCR. Pot rămâne pensionarii cu pensia întreagă?
Digi FM
Moment adorabil la Wimbledon. Kate Middleton i-a cerut lui Jannik Sinner o minge semnată pentru prințul...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Teroare pe străzile din Pakistan. Momentul când un leu de companie a evadat și a atacat o mamă și doi copii
Film Now
John Goodman, de nerecunoscut după ce a slăbit 90 de kilograme în ultimii ani. Actorul, în centrul atenției...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu