A fost descoperit un nou tratament împotriva cancerului. Poate chiar și să prevină reapariția bolii

Data actualizării: Data publicării:
celule canceroase in organism vazute la microscop
FOTO: Shutterstock

Oamenii de ştiinţă israelieni au dezvoltat un nou anticorp care creează un răspuns imunitar puternic împotriva cancerului, a anunţat Institutul de Ştiinţă Weizmann (WIS) din Israel, transmite agenţia Xinhua, citată de Agerpres.

Noua realizare imunoterapeutică, descrisă într-un studiu publicat în jurnalul ştiinţific Cell, îmbunătăţeşte comunicarea dintre celulele imunitare şi poate conduce la terapii inovatoare împotriva cancerului şi a bolilor autoimune, a precizat WIS într-un comunicat.

Cercetătorii au descoperit că celulele imunitare T ajung la epuizare şi îşi pierd eficacitatea în lupta cu tumorile canceroase în cazul în care nu beneficiază de un sprijin stimulativ din partea celulelor dendritice, cu rol important în sistemul imunitar.

Prin urmare, tratamentele obişnuite folosite în imunoterapie sunt ineficiente în cazul multor pacienţi, deoarece zonele tumorale ale acestora nu au celule imune dendritice, în timp ce la alţi pacienţi eficacitatea este de scurtă durată.

Noul anticorp poate preveni o reapariţie a cancerului

Echipa a modificat cu ajutorul ingineriei genetice anticorpul cu două braţe, denumit BiCE (Bispecific DC-T Cell Engager), un braţ blocând receptorul dăunător care epuizează celulele T, în timp ce celălalt braţ recrutează celula dendritică esenţială.

În cadrul experimentelor efectuate pe şoareci, cercetătorii au constatat că anticorpul a încetinit dezvoltarea tumorilor în cazuri de cancer pulmonar, de piele şi mamar.

În plus, s-a descoperit că noul anticorp poate preveni o reapariţie a cancerului, lăsând în urmă celule imunitare care îşi „amintesc” cum să identifice tumorile şi răspund în consecinţă.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru a apărut în public în pantaloni sport şi tricou, cetăţenii au sărit imediat! Gestul...
Digi FM
Cum arată azi Cybill Shepherd, faimoasa actriță din „Maddie și David”. Fosta colegă a lui Bruce Willis...
Pro FM
LeAnn Rimes, dezvăluiri despre începutul controversatei relații cu Eddie Cibrian, în 2008. Amândoi au...
Film Now
Care e, de fapt, numele de familie al lui Tom Cruise. Motivul dureros pentru care a renunțat la el. Nu a avut...
Adevarul
Un drog legal, care face ravagii în SUA, s-ar putea răspândi rapid și în Europa. „E ca o epidemie”
Newsweek
Casa de Pensii, anunțul momentului pentru 2.300.000 pensionari. „Luni trimitem toți banii”
Digi FM
„Superbă!”. Selena Gomez, imaginea eleganței într-o rochie care i-a evidențiat talia tot mai subțire, la o...
Digi World
Oamenii de ştiinţă au descoperit genele asociate cu sindromul oboselii cronice. Principalele simptome ale...
Digi Animal World
De ce adoră pisicile să doarmă pe beton. Un expert în comportamentul animalelor explică această obsesie a...
Film Now
Cameron Diaz, la plimbare în NYC. Zâmbet larg, nicio urmă de machiaj, haine lejere. „Nu mă deranjează...
UTV
Cătălin Măruță și Andra se bucură de vara în casa lor din Marbella: „Nu-i hotel, nu-i chirie. E locul nostru”