Criza cipurilor: „Clienţii au ajuns să aştepte şi până la 6 luni un vehicul". Dacia a oprit producția mai mult de o lună în acest an

Data publicării:
ceasuri indicatoare de bord masina
Foto: Profimedia

Întârzierile pe care le înregistrează producătorii de automobile, printre care şi Dacia, în finalizarea şi livrarea vehiculelor din gama celor cu echipări bune ajung la șase luni, din cauza crizei mondiale de microcipuri, a declarat marţi directorul de Comunicare al Renault Group România, Cristian Nevzoreanu. Producătorul român a oprit producția mai mult de o lună în acest an. 

„Criza de cipuri a afectat industria de automobile locală, europeană şi mondială, este un subiect extrem de dureros, pentru că duce la multă frustrare, atât din partea noastră - am trecut de 40 de zile de oprirea producţiei pe anul acesta din cauza lipsei de cipuri şi credeţi-mă că nu suntem (Dacia - n.r.) cei mai afectaţi. Deci nu am putut să producem atât de mult pe cât ne-am dorit, clienţii au ajuns să aştepte şi până la 6 luni un vehicul - dacă doreşti un vehicul bine echipat, îl poţi aştepta şi 6 luni. Iar această situaţie este la mai multe mărci, nu este numai la noi. Problema pentru noi e că trebuie să întrerupem producţia, problema pentru clienţi e că trebuie să îşi amâne planurile şi să aibă multă răbdare, până îşi vor primi maşinile noi”, a afirmat Cristian Nevzoreanu, citat de Agerpres.

Reprezentantul Renault Group România a apreciat că actuala criză a microcipurilor nu se va încheia în acest an.

„Această criză se va estompa anul viitor. Eram mai optimişti că se va estompa în trimestrul IV al acestui an, însă lucrurile nu sunt atât de simple. Este o consecinţă a faptului că cipurile vin dintr-o anumită direcţie, de departe (din China - n.r.) şi a faptului că deschiderea unei anumite capacităţi de producţie de cipuri durează ani de zile şi costă miliarde. Se vor mişca lucrurile, eu îmi doresc să se întâmple şi în Europa aşa ceva şi să avem şi noi ceva de făcut pe această temă”, a adăugat Cristian Nevzoreanu.

„Când Dacia tuşeşte, furnizorii pot face pneumonie”

Pe de altă parte, pe subiectul modului în care transformarea producţiei de maşini a Renault către un model mai ecologic îi va afecta pe furnizorii din România ai fabricii Dacia, reprezentantul Renault Group România a subliniat că producătorul practică o abordare responsabilă, pentru a nu îi afecta financiar prea mult pe furnizori.

„Noi ne dorim, şi este normal, ca per ansamblu un automobil să fie mai puţin poluant, începând cu procesul de fabricaţie, care implică piese de la furnizor, deci implică şi o generare de CO2 la furnizor. Deci categoric că şi ei trebuie să-şi adapteze procesele de producţie, pentru a emite mai puţin CO2, deci pentru a merge către platforme industriale verzi, însă lucrăm cu foarte multă grijă şi responsabilitate, întrucât e o vorbă la noi care spune aşa: trebuie să fim atenţi când Dacia tuşeşte, pentru că atunci furnizorii pot face pneumonie. Deci orice modificare importantă la noi poate avea un efect extrem de puternic asupra furnizorilor. Cum este de exemplu acum creşterea preţului materiilor prime, creşterea preţului energiei, utilităţilor. Fiecare companie are un anumit potenţial de a suporta creşterea tuturor acestora, până la un anumit punct - cu cât întreprinderea este mai mică şi mai fragilă, cu atât riscul e mai mare. Deci lucrăm foarte strâns cu furnizorii noştri, pentru a-i ajuta, a-i acompania şi a găsi împreună cele mai bune soluţii şi care trec şi prin partea de cercetare-dezvoltare-inovare, mai ales că avem şi centrul de inovare de la Titu”, a adăugat Cristian Nevzoreanu.

Partenerii noștri
Playtech
Vești bune pentru românii fără asigurare, dar care suferă de boli cronice. Ce au decis autoritățile
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
Adevarul
Un expert de top dezvăluie primul semn șocant al unui tip de demență care apare în jurul vârstei de 30 de...
Newsweek
Veste rea: Toți pensionarii vor plăti CASS la pensie. Pragul de 3000 lei va fi eliminat. De când?
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie