Cum să conduci pe zăpadă și gheață

Data publicării:
masina zapada

Şoseaua acoperită de zăpada, cea mai mare provocare pentru şoferi. Şi asta pentru că reacţia naturală este să apese acceleraţia, cu speranţa că depăşesc porţiunea alunecoasă. Legile fizicii sunt însă diferite, aşa că din acest moment greşelile se ţin lanţ. Titi Aur, fostul campion de raliuri ne-a aratat cât de repede scapă de sub control o maşină, dar şi cum poate fi redresată.

Titi Aur, fost campion naţional de raliu: „Dacă fac ce nu trebuie, dacă ţin volanul cum nu trebuie... Am ieşit de pe drum. Am ieşit de pe drum. ”

Titi Aur, fost campion naţional de raliu: „Lipsa de ştiinţă de control al maşinii pe derapaj. când maşina pleacă de spate, cel de la volan încearcă să redreseze din volan. Trage mult într-o parte sau în alta, chiar în direcţia greşită. Un mic derapaj devine un mare derapaj.”

Dacă vă păstraţi calmul, acceleraţi uşor şi viraţi în direcţia derapajului, aveţi toate şansele să ieşiţi din încurcătură. Există, însă, şi situaţia în care maşina subvirează. Adică intră în derapaj cu roţile din faţă. În această situaţie, cel care se află la volan ar trebui să ia piciorul de pe acceleraţie şi să frâneze încet. Tot timpul cel care conduce maşina trebuie să ţină ambele mâini pe volan şi să fie atent la drum. Pe zăpadă sau gheaţă distanţa de frânare creşte chiar de două ori şi orice mişcare bruscă poate să-l scoată în decor pe şofer. Experţii susţin că trebuie folosită mai des frâna de motor. Pentru automobilele care au cutie manuală, efectele se vâd instant, cele care folosesc cutiile automate au o întârziere de câteva secunde.

Bogdan Ocnaru: „Dacă şoferul va adapta viteza la condiţiile de aderenţă, şoferul nu trebuie să-şi facă vreo grijă. Maşina va răspunde foarte bine când sistemele obligatorii de siguranţă, abs şi esp, vor fi activate. Demonstraţia e mai mult decât relevantă.”

Maşina albă circulă cu mai puţin de 60 de kilometri pe oră. Are sistemele de siguranţă activate şi atunci când roţile patinează, nu-i mai permite şoferului să accelereze. Nu uitaţi însă că, la viteze mari, nici dotările de ultimă oră, nici chiar tracţiunea integrală nu pot face minuni.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât vor plăti românii în plus pe litrul de benzină și motorină de la 1 august, după noile taxe aplicate de...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Cine e Anesa, mama fabuloasă a celebrei Dua Lipa. Povestea femeii care a fugit din calea războiului și a...
Film Now
Ryan Gosling, de nerecunoscut cu părul lung și cu barbă, în primele imagini din „Project Hail Mary”. TRAILER
Adevarul
Fostul oraș al sticlei, reanimat de autostrăzi. Palatul său era numit cândva „Edenul Transilvaniei”
Newsweek
Pensii tăiate cu sute de lei după aplicarea CASS. Parlamentarii: 35.000 lei pentru cheltuieli lunare
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie