Mașinile mai vechi de 12 ani vor efectua ITP anual

Data actualizării: Data publicării:
importul-de-masini-second-hand-a-crescut-cu-peste-80-in-2012-51430

Directorul general al Registrului Auto Român, George Dincă, a declarat pentru Capital că instituția pe care o conduce vizează creşterea frecvenţei de efectuare a ITP pentru autoturismele mai vechi de 12 ani.

importul-de-masini-second-hand-a-crescut-cu-peste-80-in-2012-51430

Conform oficialului, după eliminarea timbrului de mediu, „reacţia pieţei auto a fost cea preconizată, anume de creştere importantă a numărului de autovehicule uzate, pentru care deţinătorii acestora au solicitat eliberarea de către RAR a documentelor necesare înmatriculării în România”.  Datele RAR arată că prin comparaţie cu media lunară a anului 2016, când la reprezentanţele instituţiei se prezentau 34.000 de vehicule,  în luna ianuarie 2017 s-a înregistrat o creştere cu aprox.12% a numărului de vehicule (38.000 unităţi), creştere care s-a accentuat în lunile februarie şi martie, ajungând la aproximativ 58% (54.000) şi, respectiv, la aproximativ 80% (61.000).

Analizând structura parcului de autovehicule de ocazie verificat de RAR, în funcţie de anul de fabricaţie, la nivelul primului trimestru al anului 2017, comparativ cu primul trimestru al anului 2016, se constată o creştere a vârstei medii a acestor vehicule de la 8,7 ani în trimestrul I 2016, la 10,5 ani în primul trimestru din 2017.

De asemenea, analizând repartiţia vehiculelor care au obţinut cartea de identitate (CIV) în funcţie de anul fabricaţiei şi norma de poluare chimică, rezultă că numărul vehiculelor fabricate până în anul 2000, adică cele care respectă cel mult norma de poluare Euro 2, a avut o creştere importantă de 107%, al celor fabricate între 2001 şi 2005 (Euro 3) a avut o creştere de 57%, al celor fabricate între 2006 şi 2010 (Euro 4) a avut o creştere de 69%, iar în cazul celor fabricate după 2011 (Euro 5 şi Euro 6) creşterea a fost de 15%.

RAR doreşte întărirea controlului

Registrul Auto Român intenţionează să propună, ca măsură de majorare a siguranţei rutiere, în actualul context al evoluţiei parcului auto naţional, creşterea frecvenţei de efectuare a ITP pentru autoturismele mai vechi de 12 ani, de la doi ani cât este în prezent, la un an”, a anunţat în exclusivitate pentru Capital, George Dincă, directorul general al Registrului Auto Român (RAR).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia minimă nu mai este fixă: cât primești dacă ai lucrat între 10 și 14 ani
Digi FM
Victor Ponta, fotografiat ținându-se de mână cu o tânără, la câteva luni de la divorțul de Daciana Sârbu...
Pro FM
Travis Kelce, ajutat de garda de corp a lui Taylor Swift pentru un gest romantic. Cei doi au fost surprinși...
Film Now
Tia Carrere sfidează trecerea timpului. Ce spune despre secretele frumuseții ei la 58 de ani: „Încerc să fiu...
Adevarul
Povestea tulburătoare a sașilor din Transilvania. Cum s-au destrămat comunitățile vechi de peste opt secole
Newsweek
OFICIAL Casa de Pensii recunoaște că nu poate recalcula pensiile. 1.000.000 pensionari pierd bani
Digi FM
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan. Noul premier al României a divorțat de fosta soție în 2013
Digi World
Câtă cafea ar trebui să bem zilnic pentru a ne bucura de beneficiile ei
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Johnny Depp, declarații rare despre copiii săi: „Eram tati. Nu vă pot spune cât de mult mi-a plăcut să fiu...
UTV
Bianca Censori, apariție provocatoare în New York alături de Kanye West. Arhitecta ales să poarte o ținută...