Video Cum arată robotul cu care NASA va căuta apă pe Lună pentru a instala prima bază permanentă cu echipaj uman

Data publicării:
rover viper luna apa
NASA va cumpăra regolit lunar de la patru companii cu o sumă totală de 25.001 de dolari. Foto: Captura video NASA

NASA a selectat firma Astrobotic pentru realizarea unui rover care va avea misiunea de a căuta apă la polul sud lunar. Robotul mobil VIPER va ajuta la deschiderea drumului către misiunile cu astronauți pe suprafața lunară începând cu 2024 și va aduce NASA un pas mai aproape de dezvoltarea unei prezențe durabile, pe termen lung, pe Lună. Baza ar urma să fie folosită pe post de ”popas” pentru viitoarea explorare a planetei Marte.

Misiunea roverului proiectat de compania din Pittsburgh este de a găsi indicii despre cum apa înghețată de pe Lună va putea fi folosită de astronauți pentru a supraviețui acolo. În timpul misiunii sale de 100 de zile robotul VIPER va parcurge câțiva kilometri și va folosi cele patru instrumente științifice pentru a proba diverse medii de sol. Rover-ul va avea, de asemenea, un burghiu cu care va putea fora aproximativ 3 metri în suprafața lunară.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Facem ceva ce nu a mai fost făcut până acum - testăm instrumentele pe Lună pe măsură ce roverul este dezvoltat. VIPER și numeroasele sarcini utile pe care le vom trimite pe suprafața lunară în următorii câțiva ani ne vor ajuta să realizăm vastul potențial științific al Lunii.”, a declarat Thomas Zurbuchen, administratorul asociat al NASA. 

VIPER va colecta date - inclusiv locația și concentrația de gheață - care vor fi utilizate pentru a realiza primele hărți ale resurselor de apă ale Lunii. Datele științifice colectate de VIPER vor folosi, de asemenea, pentru selecția viitoarelor locații de debarcare pentru misiunile Artemis, care presupun instalarea de baze lunare cu echipaj uman.

Contractul dintre NASA și firma Astrobotic pentru construcția, testele și transportul robotului pe Lună are o valoare de aproximativ 200 de milioane de dolari.

Redactor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri