Doi meteoriți găsiți în Sahara ar putea proveni de pe cea mai puțin studiată planetă din sistemul solar. Concluziile experților
Cercetătorii suspectează că doi meteoriți găsiți în deșertul Sahara în 2023 ar putea proveni inițial de pe Mercur, ceea ce i-ar transforma în primele fragmente identificate ale celei mai interioare planete din sistemul solar. Cea mai puțin studiată și mai misterioasă dintre planetele stâncoase ale sistemului solar, Mercur este atât de aproape de Soare încât explorarea sa este dificilă chiar și pentru sonde. Doar două nave spațiale fără echipaj au vizitat-o până în prezent - Mariner 10, lansată în 1973, și Messenger, lansată în 2004. O a treia, BepiColombo, este pe drum și urmează să intre pe orbită în jurul planetei la sfârșitul anului 2026, anunță CNN.
Oamenii de știință cunosc puține lucruri despre geologia și compoziția planetei Mercur și nu au reușit niciodată să studieze un fragment al planetei care a aterizat pe Pământ sub formă de meteorit. În schimb, în baza de date a Meteoritical Society, o organizație care cataloghează toți meteoriții cunoscuți, există peste 1.100 de mostre cunoscute de pe Lună și Marte.
Acești 1.100 de meteoriți provin din fragmente aruncate de pe suprafețele Lunii și ale planetei Marte în timpul impactului cu asteroizi, înainte de a ajunge pe Pământ după o călătorie prin spațiu.
Nu toate planetele sunt susceptibile de a expulza fragmente din ele spre Pământ în timpul coliziunilor. Deși Venus este mai aproape de noi decât Marte, forța sa gravitațională mai mare și atmosfera ar putea împiedica lansarea resturilor rezultate în urma impactului. Dar unii astronomi cred că Mercur ar trebui să fie capabilă să genereze meteoriți.
„Pe baza cantității de meteoriți lunari și marțieni, ar trebui să avem aproximativ 10 meteoriți Mercur, conform modelării dinamice”, a declarat Ben Rider-Stokes, cercetător postdoctoral în domeniul meteoriților acondriți la Open University din Marea Britanie și autor principal al unui studiu privind meteoriții din Sahara, publicat în iunie în revista Icarus.
„Cu toate acestea, Mercur este mult mai aproape de Soare, astfel încât orice este ejectat de pe Mercur trebuie să scape și de gravitația Soarelui pentru a ajunge la noi. Din punct de vedere dinamic, este posibil, însă mult mai greu. Deocamdată, nimeni nu a identificat cu certitudine un meteorit de pe Mercur”, a spus el, adăugând că nicio misiune de până acum nu a fost capabilă să aducă înapoi eșantioane fizice de pe planetă.
Potrivit lui Rider-Stokes, dacă s-ar confirma că cei doi meteoriți găsiți în 2023 - denumiți Northwest Africa 15915 (NWA 15915) și Ksar Ghilane 022 (KG 022) - provin de pe Mercur, aceștia ar face să avanseze foarte mult în înțelegerea planetei de către oamenii de știință. Dar el și coautorii săi sunt primii care avertizează asupra unor inconsecvențe în potrivirea acestor roci spațiale cu ceea ce știu oamenii de știință despre Mercur.
Cea mai mare este că fragmentele par să se fi format cu aproximativ 500 de milioane de ani mai devreme decât suprafața lui Mercur. Cu toate acestea, potrivit lui Rider-Stokes, această constatare ar putea fi bazată pe estimări inexacte, ceea ce face improbabilă o evaluare concludentă. „Până când nu vom returna materiale de pe Mercur sau nu vom vizita suprafața”, a spus el, „va fi foarte dificil să dovedim cu încredere, sau să infirmăm, o origine mercuriană pentru aceste probe”.
Există unele indicii de compoziție care sugerează că meteoriții ar putea avea o legătură cu planeta cea mai apropiată de Soare.
Indicii privind originea mercuriană
Nu este prima dată când meteoriți cunoscuți au fost asociați cu Mercur. Cel mai bun candidat anterior, pe baza nivelului de interes pe care l-a stârnit în rândul astronomilor, a fost un fragment numit Northwest Africa (NWA) 7325, care ar fi fost găsit în sudul Marocului la începutul anului 2012.
Rider-Stokes a spus că acesta a fost primul meteorit care a fost potențial asociat cu Mercur: „A atras foarte multă atenție. O mulțime de oameni au fost foarte entuziasmați de el”. Cu toate acestea, analizele ulterioare au arătat o bogăție în crom în contradicție cu compoziția prezisă a suprafeței lui Mercur.
Mai recent, astronomii au sugerat că o clasă de meteoriți numiți „aubrites” - de la un meteorit mic care a aterizat în 1836 în Aubres, Franța - ar putea proveni din mantaua lui Mercur, stratul de sub suprafață. Cu toate acestea, acești meteoriți nu au o compatibilitate chimică cu ceea ce știu astronomii despre suprafața planetei, a spus Rider-Stokes. „Asta este ceea ce este atât de interesant la probele pe care le-am studiat - ele au un fel de chimie perfectă pentru a fi reprezentative pentru Mercur”, a spus el.
Cea mai mare parte a cunoștințelor despre suprafața și compoziția planetei Mercur provine de la sonda Messenger a NASA, care a evaluat compoziția scoarței planetei de pe orbită. Ambii meteoriți din studiu, pe care Rider-Stokes i-a analizat cu mai multe instrumente, inclusiv un microscop electronic, conțin olivină și piroxen, două minerale sărace în fier a căror prezență pe Mercur a fost confirmată de Messenger.
Noua analiză a relevat, de asemenea, o lipsă totală de fier în probele de roci spațiale, ceea ce este în concordanță cu ipotezele oamenilor de știință cu privire la suprafața planetei. Cu toate acestea, meteoriții conțineau doar urme de plagioclază, un mineral despre care se crede că domină suprafața lui Mercur.
Cel mai mare punct de incertitudine rămâne însă vârsta meteoriților. „Acestea au o vechime de aproximativ 4,5 miliarde de ani”, a declarat Rider-Stokes, „iar cea mai mare parte a suprafeței planetei Mercur are doar aproximativ 4 miliarde de ani, deci există o diferență de 500 de milioane de ani”.
Cu toate acestea, el a spus că această discrepanță nu este suficientă pentru a exclude o origine mercuriană, datorită fiabilității limitate a datelor Messenger, care au fost, de asemenea, utilizate pentru a estima vârsta stratului de suprafață al lui Mercur.
„Aceste estimări se bazează pe modele de cratere de impact și nu pe datarea absolută a vârstei și, prin urmare, este posibil să nu fie în întregime exacte”, a declarat Rider-Stokes. „Aceasta nu înseamnă că aceste probe nu sunt analogii bune pentru zonele regionale de pe suprafața lui Mercur sau pentru crusta mercuriană timpurie care nu este vizibilă pe suprafața modernă a planetei.”
Având acum la dispoziție instrumente mai moderne, BepiColombo, sonda Agenției Spațiale Europene care va începe să studieze Mercur la începutul anului 2027, ar putea răspunde la întrebări vechi despre planetă, cum ar fi locul în care s-a format și dacă are apă.
Faptul că se confirmă că materialul provine de la alte corpuri planetare îi ajută pe astronomi să înțeleagă natura elementelor constitutive ale sistemului solar timpuriu, a spus Rider-Stokes, iar identificarea fragmentelor de Mercur ar fi deosebit de importantă, deoarece o misiune de colectare a probelor de pe planeta cea mai apropiată de Soare și de aducere a acestora înapoi ar fi extrem de dificilă și costisitoare.
Indicii privind formarea planetei Mercur
Sean Solomon, cercetător principal pentru misiunea Messenger a NASA către Mercur, a declarat într-un e-mail că el crede că cei doi meteoriți descriși în lucrarea recentă probabil nu provin de pe această planetă. Solomon, cercetător științific principal adjunct la Universitatea Columbia din New York, nu a fost implicat în studiu.
Principalul motiv invocat de Solomon pentru îndoielile sale este faptul că meteoriții s-au format mult mai devreme decât cele mai bune estimări privind vârsta rocilor care se află acum pe suprafața planetei Mercur. Dar el a spus că este de părere că mostrele au încă valoare de cercetare.
„Cu toate acestea, cei doi meteoriți împărtășesc multe caracteristici geochimice cu materialele de pe suprafața lui Mercur, inclusiv puțin sau deloc fier, și prezența mineralelor bogate în sulf”, a adăugat el.
„Aceste trăsături chimice au fost interpretate ca indicând că Mercur s-a format din materiale precursoare mult mai reduse chimic decât cele care au format Pământul și celelalte planete interioare. Este posibil ca rămășițe ale materialelor precursoare ale planetei Mercur să se regăsească încă printre corpurile parentale ale meteoriților, undeva în sistemul solar interior, astfel încât posibilitatea ca acești doi meteoriți să preleveze astfel de materiale justifică studii suplimentare.”
Solomon a remarcat, de asemenea, că a fost dificil să se convingă comunitatea științelor planetare că există mostre de pe Marte în colecțiile de meteoriți și că a fost nevoie de o potrivire precisă a chimiei acestora cu datele despre suprafața lui Marte, obținute de sondele Viking, pentru a convinge cercetătorii să facă o analiză mai atentă. De asemenea, meteoritul lunar nu a fost recunoscut pe scară largă în colecțiile de astfel de obiecte ale spațiului decât după ce existența meteoriților marțieni a fost demonstrată în anii 1980, a adăugat el, chiar dacă misiunile Apollo și Luna au returnat numeroase mostre de materiale lunare cu mai mult de un deceniu înainte.
După ce se confirmă că probele provin de la un corp planetar, a spus Solomon, acestea pot furniza informații esențiale, care nu sunt disponibile prin teledetecție cu ajutorul unei nave spațiale aflate pe orbită, cu privire la calendarul proceselor geologice-cheie, istoria topirii interne a corpului și indicii privind formarea planetei și procesele sistemului solar timpuriu.
Editor : C.A.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
