Fenomen spectaculos: O stea pitică albă s-a aprins brusc și s-a stins la loc în 30 de minute, sub ochii astronomilor

Data actualizării: Data publicării:
Gaură neagră din spațiul cosmic.
Spațiul cosmic. Foto: GettyImages

O sondă spațială aflată în căutare de planete noi a înregistrat o stea pitică albă care a devenit brusc luminoasă, apoi s-a întunecat la loc, în doar 30 de minute. Este prima dată când astronomii văd o pitică albă modificându-și luminozitatea atât de repede. Acest lucru îi poate ajuta să înțeleagă procesul de acumulare a materiei la mai multe tipuri de obiecte cosmice, relatează Space.com.

Piticele albe sunt rămășițele unor stele mult mai mari, cu dimensiuni asemănătoare soarelui nostru, care au ars tot hidrogenul care le-a alimentat anterior. Ca atare, astronomii spun că studierea sistemelor cu stele pitice albe ne ajută să aflăm care va fi viitorul îndepărtat al propriului nostru sistem solar, când soarele rămâne va fără hidrogen, în aproximativ 5 miliarde de ani.

Descoperirea a fost făcută cu ajutorul satelitului de sondare a exoplanetelor TESS al NASA, a cărui misiune principală este să caute lumi de dimensiunea Pământului, relativ aproape de planeta noastră, într-o încercare mai amplă de a înțelege cât de prolifică poate fi viața în univers.

În acest caz, TESS a observat luminozitatea fluctuantă la o stea numită TW Pictoris, care se află la aproximativ 1.400 de ani lumină de Pământ.
Schimbările de luminozitate au avut loc deoarece pitica albă extrage material dintr-o stea însoțitoare din apropiere, într-un proces cunoscut sub numele de acreție. Pe măsură ce pitica albă „se hrănește” de la tovarășul său, devine mai luminoasă.

Steaua pitică albă și-a pierdut luminozitatea în doar 30 de minute, mult mai repede decât alte pitice albe care s-au estompat în decurs de mai multe zile sau chiar luni. Astronomii nu-și pot explica acest fenomen, deoarece fluxul de material pe discul de acreție al piticei albe ar trebui să fie constant, dar astronomii bănuiesc că fenomenul s-ar putea datora fluctuațiilor câmpului magnetic al stelei.

„Strălucirea unei stele pitice albe este afectată de cantitatea de material înconjurător cu care se hrănește, așa că cercetătorii spun că ceva interferează cu „aprovizionarea” ei cu materie”, arată Universitatea din Durham, care a condus cercetarea, într-un comunicat.

„Astronomii speră că descoperirea îi va ajuta să învețe mai multe despre fizica din spatele acumulării – fenomen prin care obiecte precum găurile negre, piticele albe și stelele cu neutroni se hrănesc cu material înconjurător de la stelele vecine”, potrivit comunicatului.

Cercetătorii cred că atunci când steaua este „aprinsă”, pitica albă se hrănește de pe discul de acumulare, așa cum era de așteptat. Dar atunci când steaua se „stinge”, este posibil ca câmpul magnetic să se rotească prea repede pentru a permite materialului de la steaua însoțitoare să se așeze pe pitica albă.

Acest proces, care creează o barieră centrifugă care blochează materia, se numește „portă magnetică”, au spus cercetătorii. Din motive care sunt încă necunoscute, sistemul se resetează singur și se „pornește” din nou, permițând luminozității să crească.

„Să vezi luminozitatea lui TW Pictoris scăzând în 30 de minute este în sine extraordinar și neașteptat, deoarece fenomenul nu a fost niciodată văzut la alte stele pitice albe”, a spus autorul principal al studiului, astronomul Simone Scaringi.

Noile observații „ar putea fi un pas important în a ne ajuta să înțelegem mai bine modul în care alte obiecte în acreție se hrănesc cu materialul care le înconjoară și rolul important al câmpurilor magnetice în acest proces”, a adăugat el.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita