O pastilă care vibrează în stomac și creează senzație de sațietate ar putea să devină un tratament eficient pentru obezitate (studiu)

Data publicării:
Pastilă cu vibrații
Ingineri de la MIT au dezvoltat această nouă formă de terapie pentru obezitate. Foto: Profimedia Images

O nouă pastilă care simulează senzația de sațietate și de plenitudine la nivelul stomacului a fost testată pe porci și a arătat că animalele au mâncat cu 40% mai puțină mâncare la o jumătate de oră după ingestie și că s-au îngrășat mult mai încet, relatează The Guardian.

Pastila VIBES – de la acronimul Vibrating Ingestible BioElectronic Simulator – a fost testată pe porci și are funcția de a activa receptorii din stomac prin simularea prezenței hranei. Astfel, semnale sunt trimise către hipotalamus în creier, iar sistemul encordin activează diversi hormoni care oferă senzația de sațietate și plenitudine și scad senzația de foame.

„Ideea este de a ingera capsule VIBES pe un stomac relativ gol cu 20-30 de minute înainte de masa anticipată pentru a declanșa senzația dorită de sațietate la începutul mesei”, spun cei care compun echipa care a realizat studiul, un grup de ingineri de la MIT. Ei adaugă că dacă va fi produsă la scală mare, pastila ar urma să coste de la câțiva cenți până la un dolar.

Vibrațiile sunt produse de o baterie aflată în capsula înghițită și se activează atunci când acidul stomacal dizolvă membrana din jurul pastilei.

Cercetătorii citați de The Guardian spun că pastilele, care sunt de dimensiunea unei tablete de vitamine mare, oferă o formă de terapie temporară și non-invazivă, fără nevoia unei operații chirurgicale pentru cei care au nevoie să slăbească medical.

Cercetătorii spun, totuși, că este posibilă dezvoltarea de pastile care să fie implantate sau care să rămână o perioadă mai lungă în stomac, pentru a reduce nevoia ca oamenii să le ia regulat, dacă e nevoie de o perioadă mai lungă de terapie.

„Această abordare ne oferă o cale alternativă și potențial sinergică cu alte terapii care sunt disponibile astăzi”, spune Giovanni Traverso, profesor aociat la MIT și unul dintre autorii cercetării.

El a adăugat că pastila nu implică folosirea altor medicamente cu efecte adverse. Recent, entuziasmul față de o altă formă similară de terapie prin injectare, recomandată și de NHS, a fost temperat de efecte adverse constante, precum greața, în Regatul Unit.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru a apărut în public în pantaloni sport şi tricou, cetăţenii au sărit imediat! Gestul...
Digi FM
Andreea Marin, în colanți și bustieră, în sala de sport, după ce a slăbit 20 de kilograme: „După 50 de ani...
Pro FM
Jennifer Lopez, „atacată” de un greier uriaș pe scenă în Kazahstan. Reacția artistei a devenit virală: „Mă...
Film Now
A murit mama actorului Brad Pitt. Jane Etta Pitt avea 84 de ani. Mesajul emoționant postat de nepoata ei
Adevarul
Diplomați mahmuri, cozi la toalete și ploșnițe în paturile liderilor lumii. Ce nu se spune despre conferința...
Newsweek
Casa de Pensii anunță orele la care virează, mâine, pensia pe card. „Am făcut transferurile”
Digi FM
Momentul în care o turistă începe să plângă și cade în genunchi când vede Palatul Parlamentului din...
Digi World
Poluarea cu plastic, o ameninţare „gravă şi subestimată” la adresa sănătăţii, care costă omenirea cel puţin...
Digi Animal World
Descoperirea incredibilă a unei familii după ce a adoptat un câine: «Am țipat în sala de conferințe». Ce a...
Film Now
David Justice, primul soț al lui Halle Berry, dezvăluie motivul pentru care a decis să o părăsească pe...
UTV
Cătălin Măruță și Andra se bucură de vara în casa lor din Marbella: „Nu-i hotel, nu-i chirie. E locul nostru”