„Văduva neagră”. Astronomii au descoperit cea mai mare stea neutronică observată până acum

Data publicării:
stea
Astronomii au descoperit cea mai mare stea neutronică observată până acum. Foto: keckobservatory.org

Astronomii au observat cel mai masiv exemplu cunoscut al unei stele neutronice, obiect clasificat drept o "văduvă neagră" care şi-a crescut foarte mult masa după ce a înghiţit cea mai mare parte din materia unei stele companion alături de care formează un sistem stelar binar, transmite vineri Reuters.

Cercetătorii susţin că această stea neutronică, despre care au aflat că se învârte în jurul axei proprii de 707 ori pe secundă, are masa de aproximativ 2,35 ori mai mare decât a Soarelui - fiind probabil limita maximă a masei pe care o poate avea un astfel de obiect cosmic. Dacă masa ar fi fost mai mare, în locul stelei neutronice s-ar fi format o gaură neagră.

O stea neutronică este nucleul compact al unei stele masive care a explodat ca supernovă la capătul vieţii sale stelare. Cea descrisă de cercetători este un tip de stea neutronică cu câmpuri magnetice foarte puternice, denumită pulsar, care eliberează fluxuri de radiaţii electromagnetice prin polii săi. Pe măsură ce steaua se roteşte, aceste fluxuri par să pulseze, de unde şi denumirea de pulsar.

"Cu cât o stea neutronică este mai grea, cu atât mai densă este materia din interiorul său. Această stea este cea mai masivă stea neutronică cunoscută şi prezintă cea mai mare densitate a materiei din Universul observabil. Dacă ar fi fost mai grea, s-ar fi prăbuşit în sine şi ar fi format o gaură neagră, iar atunci materia din interior ar fi fost dincolo de orizontul evenimentului, ascunsă pentru totdeauna de orice observaţii posibile", a declarat Roger Romani, director al Centrului pentru Ştiinţe Spaţiale şi Astrofizică al Universităţii Stanford, coautor al studiului despre această stea neutronică, publicat în Astrophysical Journal Letters.

"Şi cum deocamdată nu ştim cum se comportă materia la astfel de densităţi, existenţa acestei stele neutronice reprezintă o dovadă importantă a acestor extreme fizice", a adăugat Romani, citat de Agerpres.

Această stea neutronică, care se află în Calea Lactee în direcţia constelaţiei Sextantul, poartă denumirea de catalog PSR J0952-0607 şi este localizată la aproximativ 20.000 de ani lumină de Pământ, conform lui Romani. Cercetătorii au studiat această stea neutronică folosind telescopul Keck I din Hawaii.

Stelele care au masa de cel puţin 8 ori mai mare decât a Soarelui transformă hidrogenul în elemente mai grele prin procesul de fuziune termonucleară din nucleul lor. Atunci când în nucleul unei astfel de stele se acumulează o cantitate de fier de aproximativ 1,4 mase solare, steaua respectivă explodează ca supernovă, iar nucleul său devine ultradens, transformându-se într-o stea neutronică - materia pe o astfel de stea este atât de compactă, încât un vârf de linguriţă de materie cântăreşte mai mult decât Muntele Everest.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...