Design nou pentru Samsung Galaxy S8

Data publicării:
samsung

Ecourile scandalului care a avut în prim plan smartphone-ul Note 7 nu s-au stins, dar Samsung se concentrează deja asupra viitorului produs de vârf, relatează News.ro. Acesta va fi Galaxy S8, telefon care, în mod tradiţional, este lansat în primăvară.

samsung

Lee Kyeong-tae, vicepreşedintele companiei coreene, a declarat pentru The Wall Street Journal că Samsung lucrează deja la S8 şi că acesta va avea un design nou, o cameră foto mai bună şi un serviciu bazat pe inteligenţă artificială.

Samsung a folosit acelaşi design doi ani consecutivi, modele S6 şi S7 arătând practic identic. Cum înainte de acestea a mers şi trei ani fără nicio modificare, iar rivalul Apple foloseşte de trei ani aceleaşi linii de design este puţin surprinzător faptul că Samsung se grăbeşte să schimbe designul.

Rămâne însă de văzut dacă schimbarea de design promisă este una complexă, care va duce la un dispozitiv schimbat complet faţă de generaţia anterioară sau sunt doar mici retuşuri, iar promisiunea vicepreşedintelui Samsung este doar una menită să mute atenţia de la scandalul cu Note 7 la viitorul vârf de gamă al companiei.

Upgrade-ul camerei foto nu este nicio surpriză. Camera foto fiind una din zonele pe care toţi producătorii încearcă să vină cu mici artificii care să îmbunătăţească mai mult sau mai puţin artificial calitatea fotografiilor.

Cât despre serviciul bazat pe inteligenţă artificială promis, acesta ar putea avea legătura cu una din recentele achiziţii operate de producătorul coreean. Acesta a cumpărat chiar în octombrie anul acesta Viv, un asistent virtual dezvoltat creatorii Siri.

Achiziţia făcută de Samsung a venit la puţin timp după ce Google a lansat Google Assistant. Cei de la Samsung au realizat, probabil, că le lipseşte ceva ce atât Apple, cât şi Google au: un asistent virtual. Rămâne de văzut în măsura va reuşi Samsung să dezvolte un produs care să poată concura cu Siri şi Google Assistant.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Sondaj pentru turul al doilea! Nicușor Dan și George Simion, umăr la umăr. Cine e pe primul loc
Digi FM
Ce avere are Maria Shriver. Câți bani ar fi primit după divorțul de Arnold Schwarzenegger
Pro FM
Robbie Williams, dedicație în genunchi pentru Mădălina Ghenea. S-au urcat amândoi pe masă, la petrecerea unui...
Film Now
Christopher Schwarzenegger, despre transformarea sa fizică incredibilă: "Nu se întâmplă peste noapte. Încă...
Adevarul
Nu și-au permis un apartament în Marea Britanie, așa că au cumpărat un sat în Franța. Cât i-a costat
Newsweek
De ce reduceri uriașe beneficiază pensionarii care merg la tratament? Mii de bilete disponibile acum
Digi FM
Nicușor Dan și-a arătat diploma de Bacalaureat, după viralizarea unei imagini false. Ce note a luat la examene
Digi World
Săritul corzii, exercițiul complet care îți transformă corpul în doar câteva minute pe zi. Ce beneficii aduce...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Tom Cruise, declarații rare despre fosta soție: „Este o actriță grozavă”. Actorul și Nicole Kidman au fost...
UTV
Doja Cat, apariție incendiară la Wango Tango 2025: „Vă rog doar atât: nu-mi observați implantul”