În Danemarca se pot vâna pokemoni în biserică

Data publicării:
pokemoni 2-2

„Mi s-a părut o idee foarte bună pentru a păstra legătura cu tinerii”, a declarat Michael Westh, vicarul bisericii din micuța localitate Kliplev, din sudul regiunii Jutland, nu departe de granița cu Germania.

Inspirat de joc, vicarul și-a creat propria variantă de Pokemon Go. A plasat în biserică foi de hârtie care au imprimate pe o parte imaginea unui personaj din foarte popularul joc. Pe cealată parte este tipărit cuvântul înghețată sau cola, desemnând recompensa reală pe care urmează să o primească cel care a găsit respectiva imagine.

„Evident că este nevoie și de o recompensă", spune Michael Westh. „Este minunat, pentru că deschide biserica pentru tineri. Ei înțeleg că este OK să intre. Aici ești binevenit și dacă ești vesel și dacă ești trist”, a adăugat părintele.

Vicarul a recunoscut că el însuşi a devenit un căutător pasionat de pokemoni, după ce tinerii l-au învăţat să joace.

Biserica este deschisă pentru vânătoarea de pokemoni luni, marţi şi joi între orele 14:00 şi 16:00 iar miercuri, vineri, sâmbătă şi duminică între orele 10:00 şi 24:00.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Surpriza din noul Cod Rutier 2025: Șoferii români pot depăși viteza legală fără să fie amendați și...
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, mesaj emoționant de ziua soțului ei, Valeriu Gheorghiță: „Ești un bărbat pe care îl admir...
Pro FM
Hailey Bieber, succes fulminant în afaceri. A intrat în clubul miliardarilor, în timp ce Justin se confruntă...
Film Now
Puștiul fenomen din „Adolescence” a crescut considerabil în ultimele luni. Owen Cooper l-a depășit deja la...
Adevarul
Ilie Bolojan a surprins cu un gest de normalitate în aeroportul Otopeni. El petrece week-end-ul în Oradea
Newsweek
Nicușor Dan, mesaj pentru rezerviști. Când cresc pensiile militare? CCR a amânat 2 luni motivarea
Digi FM
Romanița Iovan, dezvăluiri neașteptate despre fiul ei. Albert a fost admis la cinci facultăți din Marea...
Digi World
Ce a arătat un studiu făcut pe 200.000 de femei despre sănătatea mintală a mamelor. În cazul taților...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
De ce actorul Morgan Freeman poartă mereu o mănușă pe mâna stângă
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”