Joc video, dezvoltat în Canada pentru tratarea unei maladii oculare

Data publicării:
joc ochi

 

Ambliopia constă într-o diferență sau un decalaj de percepție vizuală între ochi, necesitând în general pentru corijarea sa purtarea unei banderole peste un ochi pentru a-l stimula pe celălalt.

Jocul video "Dig Rush" a fost dezvoltat de către editorul de jocuri Ubisoft și Amblyotech Inc., o companie specializată în aplicații electronice pentru deficiențe oculare.

Jocul, care nu a fost încă aprobat de autoritățile competente înainte de a fi comercializat, se bazează pe o metodă patentată exclusiv pentru tratamentul ambliopiei. Acest brevet a fost achiziționat de Amblyotech de la Universitatea McGill din Montreal, al cărei director adjunct al Oficiului de Cercetare și Marketing, Michele Beaulieu, a salutat faptul că o tehnologie inventată în universitate face saltul spre introducerea pe piață.

Tratamentul acestei maladii oculare, care afectează pe plan mondial 3% dintre copii, se bazează de obicei pe o consolidare a ochiului mai slab. Cu ajutorul acestui joc, creierul va face ochii să funcționeze datorită percepției contrastelor roșii și albastre cu ajutorul unor ochelari stereoscopici, au explicat creatorii lui.

"Medicul poate ajusta mai bine parametrii acestui joc în funcție de starea ochiului afectat al pacientului, pentru a permite ochilor să perceapă ceea ce se întâmplă pe ecran", se explică într-un comunicat al companiei.

Jocul "Dig Rush" va fi disponibil pe tabletele electronice prin intermediul personalului medical calificat, precizează AFP.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gref, grepfrut, grefrut sau grep: ce forme sunt corecte în limba română
Digi FM
Gemenii actriței Julia Roberts au împlinit 21 de ani. Imaginea dulce postată de vedeta din „Pretty Woman”...
Pro FM
Nora lui Jon Bon Jovi, magnet de priviri. Millie Bobby Brown, spectaculoasă într-o rochie foarte decoltată...
Film Now
Scarlett Johansson va juca într-un nou film din seria „Exorcistul”. Un maestru al genului horror va regiza...
Adevarul
Cea mai mare controversă a creștinismului românesc: a fost sau nu Sfântul Andrei în Dobrogea? Ce spun...
Newsweek
Sunt veniturile nepermanente trecute în cartea de muncă sau nu? Cum pot fi găsite datele în dosarul de pensie?
Digi FM
Harry Styles și fiica lui Lenny Kravitz, plimbare romantică prin Roma. Gesturi dulci pe străzile orașului...
Digi World
Ce se întâmplă în corp când bei patru cești de cafea pe zi. Studiul care schimbă tot ce știai
Digi Animal World
Ce a descoperit un cuplu când și-a urmărit pisica pe camera de supraveghere. Au lăsat totul și s-au grăbit să...
Film Now
Cum își menține Goldie Hawn strălucirea tinerească și silueta uimitoare la 80 de ani. Actrița dezvăluie...
UTV
Gina Pistol și Smiley locuiesc încă cu chirie, deși și-au cumpărat două locuințe. „Anul viitor trebuie să...