Revolta angajaţilor din Silicon Valley

Data actualizării: Data publicării:
Google Plans To Go Public On The Market
Foto: Guliver / GettyImages

Angajaţii marilor jucători din industria IT din Statele Unite se revoltă împotriva şefilor acestor companii, într-o mişcare rar întâlnită în acest domeniu. Motivul: sunt nemulţumiţi de contractele pe care angajatorii lor le încheie cu instituţiile publice americane, de la programele de recunoaştere facială vândute poliţiştilor până la tehnologie nouă în domeniul dronelor militare.

Salariaţii Amazon, de exemplu, i-au somat pe decidenţii companiei să nu mai vândă softuri de recunoaştere facială Poliţiei, din cauza temerilor că acesta ar putea fi folosit abuziv şi cu încălcarea drepturilor cetăţenilor.

De asemenea, angajaţii Google sunt pe cale să-i convingă pe şefii companiei să abandoneze controversatul contract cu guvernul, referitor la utilizarea inteligenţei artificiale dezvoltate de Google pentru drone de atac. Sunt, aşadar, nemulţumiri legate de un context politic controversat, cu un preşedinte al Statelor Unite care ia multe decizii radicale. De multe ori, acestea nu sunt pe placul angajaţilor din IT.

Până acum, şefii acestor companii luau decizii de unii singuri, şi le asumau. Dar e o perioadă în care angajaţii caută să aibă un cuvânt de spus şi să se impună.

Şi rebeliunea ar putea crea probleme pe termen lung, mai ales că există o concurenţă puternică între giganţii din IT precum Google, Amazon sau Microsoft. Toţi caută să-şi păstreze angajaţii. Dar devine din ce în ce mai greu pentru executivi să împace şi capra şi varza: or fi contractele cu Guvernul extrem de profitabile, dar adevărata inovaţie vine de la angajaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost fotografiat Călin Georgescu după vizita la Broșteni. A uitat complet de dramele românilor, s-a...
Digi FM
Ada Galeș, vești după patru luni de luptă cu cancerul: "Sunt cu tot cerul gurii cusut. Dar am o biopsie cu...
Pro FM
Mariah Carey, despre căsnicia cu actualul soț al Thaliei: „Uneori sunt furioasă, mi-am promis că nu voi mai...
Film Now
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Marilyn Monroe. Cea mai faimoasă blondă din istorie a murit la doar 36...
Adevarul
De ce a fost nevoită România să cucerească Budapesta. Ce planuri își făcuseră ungurii împreună cu rușii
Newsweek
Altă lovitură după tăierea pensiilor speciale. Salariile de 30.000 lei ale magistraților, în pericol
Digi FM
Dur pe ecrane, fără "armură" acasă. Dwayne Johnson s-a lăsat pe mâna fiicelor sale, care l-au machiat cu mult...
Digi World
COVID-19 de lungă durată. Cât timp persistă virusul în creier. Pare „să aibă un impact asupra producţiei de...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
FOTO. Zâmbitorul Tom Holland, pentru prima dată pe platourile de la „Spider-Man: Brand New Day”, în costumul...
UTV
Cheloo, din nou în centrul atenției. Imagini șocante cu rapperul conducând cu 100 km/h pe străzile din...