Rusia își dezvoltă propria aplicație de mesagerie. WhatsApp, avertizat să se pregătească de plecare

Data publicării:
Russia: Block of several popular social media and news apps
WhatsApp este folosit zilnic de 68% dintre ruși. Sursa foto: Profimedia Images

WhatsApp ar putea fi restricționat în Rusia, după ce parlamentari ruși au declarat că aplicația reprezintă o amenințare la adresa securității naționale. În paralel, autoritățile promovează o alternativă dezvoltată de stat, aplicația MAX, care ar urma să fie integrată cu serviciile guvernamentale. Termenul-limită stabilit de Putin pentru impunerea noilor restricții asupra platformelor din „țări neprietenoase” este 1 septembrie, potrivit Reuters.

Luna trecută, președintele Vladimir Putin a semnat o lege care autorizează dezvoltarea unei aplicații de mesagerie susținute de stat, integrată cu serviciile guvernamentale, în cadrul eforturilor Rusiei de a-și reduce dependența de platforme precum WhatsApp și Telegram.

Anton Gorelkin, vicepreședinte al comisiei pentru tehnologia informației din Duma de Stat, a scris pe Telegram că aplicația susținută de stat, numită MAX, ar putea câștiga cotă de piață în cazul în care WhatsApp – folosit zilnic de 68% dintre ruși – va pleca.

„A venit timpul ca WhatsApp să se pregătească să părăsească piața rusă”, a spus Gorelkin, reamintind că Meta este desemnată în Rusia ca organizație extremistă.

Platformele Meta – Facebook și Instagram – sunt interzise în Rusia din 2022, după ce Moscova a invadat Ucraina. Parlamentarii ruși au aprobat în această săptămână modificări legislative ample, care prevăd amenzi de până la 5.000 de ruble pentru oricine caută online materiale pe care guvernul le consideră extremiste, ceea ce include nu doar rețelele sociale interzise, ci și politicieni din opoziție și activiști.

Măsurile au fost criticate inclusiv de figuri pro-Kremlin, precum Margarita Simonian, șefa postului RT, care a avertizat că noile reguli ar putea îngreuna munca jurnaliștilor în investigarea unor grupuri de opoziție precum Fondul Anticorupție fondat de opozantul decedat Aleksei Navalnîi.

„Amenințare la adresa securității naționale”

Anton Nemkin, membru al aceleiași comisii IT, a declarat că soarta WhatsApp în Rusia este deja decisă: „Prezența unui astfel de serviciu în spațiul digital rusesc reprezintă, de fapt, o încălcare a securității naționale”, a afirmat el, citat de agenția TASS.

Întrebat dacă WhatsApp ar putea fi interzis, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că toate serviciile trebuie să respecte legislația rusă.

Rusia urmărește de mai mulți ani să obțină ceea ce numește „suveranitate digitală”, promovând servicii dezvoltate pe plan intern. Criticii se tem însă că noua aplicație de stat ar putea monitoriza activitățile utilizatorilor, iar autoritățile ar putea încetini viteza aplicațiilor străine pentru a forța migrarea către platformele autohtone.

YouTube, deținut de Alphabet, a pierdut o mare parte din audiența sa din Rusia în ultimul an, coborând sub 10 milioane de utilizatori zilnici, față de peste 40 de milioane la mijlocul lui 2024, din cauza reducerii intenționate a vitezei de acces.

Săptămâna aceasta, Kremlinul a publicat o listă cu instrucțiuni emise de Putin, printre care se află și un ordin de a introduce noi restricții asupra software-ului produs în „țări neprietenoase” care au impus sancțiuni Rusiei. Termenul impus de președinte este 1 septembrie. Referindu-se la acest ordin, Gorelkin a spus că WhatsApp se numără, cel mai probabil, printre aplicațiile vizate de restricții.

Între timp, acțiunile companiei ruse VK, controlată de stat și dezvoltatoare a unor servicii alternative precum VK Video (rival YouTube), au crescut vineri cu 1,9%.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Moment tulburător pe un aeroport din Bulgaria: o femeie cade în genunchi și imploră să fie lăsată să urce în...
Digi FM
FOTO cu dezastrul făcut de inundații în Suceava. Oamenii au rămas fără un acoperiș deasupra capului
Pro FM
Nicole Cherry, după ce a fost criticată pentru că a cântat în deschiderea concertului lui JLo.: „Unii văd...
Film Now
Ana de Armas, taxată de fani după ce a părut să o critice pe Nicole Kidman, fosta lui Tom Cruise: „Să vedem...
Adevarul
Octogenialul! Mircea Lucescu a suportat o sărăcie lucie în Apărătorii Patriei: „Mergeam la școală desculț”
Newsweek
Pensiile speciale vor fi tăiate cu sume între 5.000 și 10.000 lei. Cine pierde o avere la pensie?
Digi FM
Messi, moment adorabil după ce a fost surprins de „kiss cam” la concertul Coldplay. Chris Martin le-a cântat...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Un motan din Noua Zeelandă face ravagii în cartier. Felina și-a făcut un obicei din a fura hainele vecinilor
Film Now
Monica Bellucci radiază la brațul lui Tim Burton: "Am întâlnit un suflet spectaculos". Îndrăgostiți și mereu...
UTV
Olga Guțanu, Iubita lui CRBL, a dezvăluit locul unde visează să fie cerută în căsătorie