NASA amână din nou plecarea spre Lună a megarachetei SLS, abia scoasă din hangar. Condițiile în care va fi lansată

Data publicării:
Megaracheta NASA care va decola spre Lună revine pe rampa de lansare.
Megaracheta NASA care va decola spre Lună. Foto: Profimedia

NASA a anunţat marţi că lansarea spre Lună a megarachetei sale SLS, în cadrul misiunii Artemis 1, a fost din nou amânată, pentru cel mai devreme 16 noiembrie, din cauza furtunii Nicole care urmează să lovească statul Florida la mijlocul săptămânii.

Decolarea rachetei era programată pentru data de 14 noiembrie, însă NASA a spus că doreşte să la permită angajaţilor săi să răspundă „nevoilor familiilor lor” în faţa acestei furtuni, care se aşteaptă să se transforme în uragan în momentul în care va atinge uscatul. După trecerea furtunii, NASA va avea nevoie de „suficient timp logistic” pentru a readuce racheta la configuraţia de lansare, relatează agențiile internaționale de presă, citate de Agerpres.

Pe 16 noiembrie, fereastra de lansare se va deschide la ora locală 01:04 (06:04 GMT), însă această nouă dată este condiţionată de „condiţiile de siguranţă pentru revenirea angajaţilor la locul de muncă, precum şi de inspecţiile după trecerea furtunii”, a precizat NASA într-un comunicat.

O dată de rezervă, 19 noiembrie, a fost de asemenea stabilită.

Furtuna Nicole, care se află în prezent deasupra Oceanului Atlantic, este aşteptată să devină uragan miercuri, lângă Bahamas, înainte de a ajunge în Florida miercuri noaptea sau joi dimineaţa, potrivit Centrului Naţional pentru Uragane (NHC) din SUA.

O avertizare de uragan a fost emisă pe coastă, în zona Centrului Spaţial Kennedy, unde racheta se află pe rampa de lansare.

În dezvoltare de peste un deceniu, racheta SLS nu a zburat niciodată în spaţiu.

Artemis este noul program NASA care va permite oamenilor să revină pe Lună şi care vizează, totodată, trimiterea primei femei şi a primei persoane de culoare pe satelitul natural al Pământului.

La 50 de ani după ultima misiune din programul Apollo, misiunea Artemis 1 nu va avea la bordul ei un echipaj de astronauţi. Artemis 1 va trebui să verifice dacă Orion, o capsulă ce va fi montată în vârful rachetei SLS, este sigură pentru a transporta în spaţiu, în viitor, un echipaj uman.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Anunţul momentului despre Kate Middleton! Boala nemiloasă nu a iertat-o, toţi se asteaptau la cu totul...
Digi FM
Adevărul despre ultimele zile din viața lui Ozzy Osbourne. Prieten: „Moartea lui a venit neașteptat de...
Pro FM
Ce avere avea Ozzy Osbourne și cine va moșteni totul. Legenda rock avea 6 copii din două căsătorii
Film Now
Starea de sănătate a lui Bruce Willis s-a agravat. Legendarul actor nu mai poate vorbi, citi sau merge
Adevarul
Miturile alimentare „sănătoase” care fac mai mult rău decât bine. Nutriționist: „Unul dintre cele mai rele...
Newsweek
Judecătorii CCR cu pensii speciale de 68.000 lei au decis: Plata CASS la pensie este obligatorie
Digi FM
Adevărul despre moartea lui Felix Baumgartner. Procuror: „Ce știm cu certitudine este că a avut o fractură la...
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Antonio Banderas și Robert De Niro, la prânz, pe terasă în Marbella. „Ce imagine! Doi giganți ai...
UTV
Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Legendarul solist al trupei Black Sabbath s-a stins la scurt timp după...